1. Substitutele cu care sunt înlocuite anumite aspecte ale situaţiei sunt mărturiile lipsei tale de credinţă. Ele demonstrează că nu ai crezut că situaţia şi problema sunt în acelaşi loc. Problema a fost lipsa credinţei, pe care o demonstrezi când o înlături de la sursă şi o pui altundeva. Prin urmare, nu vezi problema. Dacă nu ţi-ar fi lipsit credinţa că se poate rezolva, problema ar fi dispărut. Iar situaţia ar fi avut semnificaţie pentru tine, pentru că s-ar fi înlăturat piedica din calea înţelegerii ei. Să înlături problema prin încercarea de-a o muta altundeva înseamnă să o păstrezi, căci te înlături din ea tocmai pe tine şi o faci de nerezolvat.
2. Nu există problemă, în nicio situaţie, pe care credinţa să nu o rezolve. Nu există dislocare, în niciun aspect al problemei, care să nu facă soluţia imposibilă. Căci, dacă muţi o parte a problemei altundeva, înţelesul problemei se pierde negreşit, iar soluţia problemei e inerentă propriului ei înţeles. Nu e posibil oare să ţi se fi rezolvat toate problemele, dar să te fi înlăturat singur din soluţie? Credinţa însă trebuie să fie unde s-a făcut ceva şi unde vezi că s-a făcut.
3. O situaţie e o relaţie, fiind o întrunire de gânduri. Dacă se percep probleme înseamnă că gândurile sunt considerate în conflict. Dar, dacă obiectivul este adevărul, aşa ceva e imposibil. Trebuie să fi pătruns ideea de trupuri, căci minţile nu pot ataca. Gândul trupurilor este semnul necredinţei, căci trupurile nu pot rezolva nimic. Tocmai amestecul lor în relaţie, o greşeală în gândurile tale la adresa situaţiei, devine apoi justificarea lipsei tale de credinţă. Vei face această greşeală, dar să nu te îngrijoreze. Greşeala nu are importanţă. Necredinţa adusă la credinţă nu va stânjeni niciodată adevărul. Dar necredinţa folosită împotriva adevărului va distruge credinţa de fiecare dată. Dacă îţi lipseşte credinţa, cere să fie redată unde s-a pierdut şi nu căuta să ţi se compenseze altundeva, de parcă ai fi fost văduvit de ea pe nedrept.
4. Din orice situaţie nu poate lipsi decât ce nu ai dat tu. Ţine minte însă: pentru relaţia ta s-a stabilit obiectivul sfinţeniei, şi nu de către tine. Nu l-ai stabilit tu, pentru că sfinţenia nu poate fi văzută decât prin credinţă, iar relaţia ta nu a fost sfântă, căci credinţa ta în fratele tău a fost atât de limitată şi de mică. Credinţa ta trebuie să crească să atingă obiectivul stabilit. Realitatea obiectivului va determina acest lucru, căci vei vedea că pacea şi credinţa nu vor veni separat. În ce situaţie poţi să fii fără credinţă, şi să îi rămâi credincios fratelui tău?
5. Fiecare situaţie în care te afli nu e decât un mijloc de-a atinge scopul stabilit pentru relaţia ta. Consider-o altceva, şi vei fi necredincios. Să nu îţi foloseşti necredinţa. Las-o să intre şi uită-te calm la ea, dar să nu o foloseşti. Necredinţa e roaba iluziei, total credincioasă stăpânei sale. Foloseşte-o, şi te va duce direct la iluzii. Nu te lăsa ispitit de ce îţi oferă. Ea nu stă în calea obiectivului, ci a valorii pe care o are obiectivul pentru tine. Nu accepta iluzia păcii pe care o oferă, dar uită-te la ce îţi oferă şi dă-ţi seama că este o iluzie.
6. Obiectivul iluziei e legat de necredinţă la fel de strâns ca adevărul de credinţă. Dacă îţi lipseşte credinţa că cineva îşi îndeplineşte rolul, în mod perfect, în orice situaţie dedicată în prealabil adevărului, dedicaţia ta e împărţită. Şi, în felul acesta, i-ai fost necredincios fratelui tău şi ţi-ai folosit necredinţa împotriva lui. Nicio relaţie nu e sfântă dacă nu o însoţeşte sfinţenia peste tot. Deoarece sfinţenia şi credinţa merg mână în mână, şi credinţa ei trebuie să o însoţească peste tot. Realitatea obiectivului va stârni şi va înfăptui fiecare miracol necesar împlinirii lui. Nimic prea mic sau prea enorm, prea slab sau prea irezistibil nu va rămâne neîntors, cu blândeţe, înspre folosul şi scopul lui. Universul îi va servi cu bucurie, aşa cum serveşte şi el universului. Dar nu te amesteca.
7. Puterea aşezată în tine, cel în care s-a stabilit obiectivul Spiritului Sfânt, îţi întrece atât de mult mica noţiune de infinit, încât nu ai idee cât de mare e forţa ce te însoţeşte. Pe aceasta o poţi folosi în deplină siguranţă. Şi totuşi, în ciuda puterii ei, atât de mare încât ajunge dincolo de stele, la universul din spatele lor, mica ta necredinţă o poate face inutilă dacă vrei să foloseşti necredinţa în schimb.
8. Gândeşte-te însă la toate acestea şi învaţă cauza necredinţei: crezi că îi reproşezi fratelui tău ce ţi-a făcut. Dar îl învinuieşti de ce i-ai făcut tu de fapt lui. Nu trecutul lui i-l reproşezi, ci al tău. Şi îţi lipseşte credinţa în el din cauza a ce ai fost. Dar eşti la fel de inocent ca el de ce ai fost. Ce nu a fost nicicând nu are cauză şi nu există ca să stea în calea adevărului. Nu există cauză pentru necredinţă, dar există Cauză pentru credinţă. Această Cauză a pătruns în fiecare situaţie care Îi împărtăşeşte scopul. Lumina adevărului se răsfrânge din centrul situaţiei şi îi atinge pe toţi cei chemaţi de scopul situaţiei. Îi cheamă pe toţi. Nu există situaţie care să nu implice întreaga ta relaţie, cu fiecare aspect al ei şi completă în fiecare parte. Nu poţi să laşi nimic din tine în afara ei, şi să faci situaţia să rămână sfântă. Căci ea împărtăşeşte scopul întregii tale relaţii şi îşi derivă din ea tot înţelesul.
9. Intră în fiecare situaţie cu credinţa pe care i-o dai fratelui tău, căci altfel îi eşti necredincios propriei tale relaţii. Credinţa ta îi va chema şi pe ceilalţi să îţi împărtăşească scopul, aşa cum acelaşi scop a stârnit credinţa din tine. Şi îţi vei vedea mijloacele, întrebuinţate cândva să te ducă la iluzii, preschimbate în mijloace pentru adevăr. Adevărul cere credinţă, iar credinţa face loc adevărului. Când Spiritul Sfânt a schimbat scopul relaţiei tale, înlocuindu-l pe al tău cu al Său, obiectivul pe care l-a pus în ea a fost extins la fiecare situaţie în care intri sau vei intra vreodată. Şi fiecare situaţie a fost eliberată astfel de trecut, care ar fi făcut-o să nu aibă niciun scop.
10. Tu ceri credinţă datorită Celui Ce te însoţeşte în fiece situaţie. Nu mai eşti cuprins de demenţă totală, şi nici singur. Căci singurătatea în Dumnezeu precis e un vis. Tu, a cărui relaţie împărtăşeşte obiectivul Spiritului Sfânt, eşti despărţit de singurătate pentru că a sosit adevărul. Adevărul cere din răsputeri credinţă. Nu îţi folosi necredinţa împotriva lui, căci te cheamă la mântuire şi la pace.
„A COURSE IN MIRACLES”
