A. Primul obstacol: Dorinţa de a scăpa de ea
1. Primul obstacol peste care trebuie să se reverse pacea e dorinţa ta de-a scăpa de ea. Căci nu se poate extinde dacă nu o păstrezi. Tu eşti centrul din care radiază în afară, să îi cheme şi pe ceilalţi înăuntru. Tu eşti casa ei, liniştitul ei locaş din care se propagă încetişor, dar fără să te părăsească vreodată. Dacă o laşi fără adăpost, cum poate să îşi afle locul în Fiul lui Dumnezeu? Dacă e să se răspândească în toată creaţia, trebuie să înceapă cu tine şi, din tine, să ajungă la toţi cei ce o cheamă, aducându-le odihnă prin unirea lor cu tine.
2. De ce vrei să laşi pacea fără adăpost? De ce anume crezi că trebuie să te lipsească pentru a sta cu tine? Care pare a fi preţul pe care eşti atât de nedispus să îl plăteşti? Mica barieră de nisip rămâne încă între fratele tău şi tine. Vrei acum să o întăreşti? Nu ţi se cere să te desprinzi de ea doar pentru tine. Cristos ţi-o cere pentru El. Vrea să aducă pace tuturor, dar cum o poate aduce altfel decât prin tine? Chiar vrei să laşi între fraţii tăi şi mântuire un mic banc de nisip, un zid de praf, o mică barieră aparentă? Şi totuşi, acest mic reziduu de atac pe care continui să îl păstrezi împotriva fratelui tău este primul obstacol pe care îl întâlneşte în cale pacea din tine. Acest minuscul zid de ură continuă să se opună Voii lui Dumnezeu şi să o limiteze.
3. Scopul Spiritului Sfânt rămâne în pace înăuntrul tău. Dar nu eşti dispus încă să îl laşi să se unească pe deplin cu tine. Încă te mai opui Voii lui Dumnezeu, puţin de tot. Iar puţinul acesta e o limită pe care o impui întregului. Voia lui Dumnezeu e Una, nu mai multe. Ea nu are opuşi, căci nu există alta. Ce vrei să mai opreşti încă în spatele micii tale bariere şi să separi de fratele tău pare mai mare decât universul, căci vrea să stăvilească universul cu tot cu Creatorul lui. Acest zid minuscul vrea să ascundă scopul Cerului şi să îl ferească de Cer.
4. Vrei să îndepărtezi mântuirea de dătătorul mântuirii? Căci iată ce ai devenit. Pacea nu se poate îndepărta de tine mai mult decât de Dumnezeu. Nu te teme de acest mic obstacol. Nu poate stăvili Voia lui Dumnezeu. Pacea se va revărsa peste el şi se va uni cu tine fără niciun impediment. Nu poţi fi oprit de la mântuire. E scopul tău. Nu poţi alege altceva. Nu ai scop separat de fratele tău, nici separat de cel pe care L-ai rugat pe Spiritul Sfânt să îl împărtăşească cu tine. Zidul minuscul va cădea atât de încet sub aripile păcii. Căci pacea îşi va trimite mesagerii de la tine la lumea întreagă şi barierele vor cădea la venirea lor cu aceeaşi uşurinţă cu care se vor escalada cele ridicate de tine.
5. Depăşirea lumii nu e mai dificilă decât escaladarea zidului tău minuscul. Căci fiecare miracol e cuprins în miracolul relaţiei tale sfinte, fără această barieră. Miracolele nu au o ordine a dificultăţii, căci sunt toate la fel. Fiecare dintre ele e un blând câştig de partea atracţiei iubirii de la atracţia vinovăţiei. Cum poate să nu se realizeze, oriunde este întreprins? Vinovăţia nu poate ridica bariere reale în calea lui. Şi tot ce pare să stea între tine şi fratele tău trebuie să cadă, datorită atracţiei la care ai răspuns. De la tine, cel ce ai răspuns, cheamă Cel Ce ţi-a răspuns. Casa Lui e în relaţia ta sfântă. Nu încerca să te pui între El şi scopul Lui preasfânt, căci e al tău. Dar lasă-L să extindă încetişor miracolul relaţiei tale la toţi cei cuprinşi în ea, după cum s-a dat.
6. E o tăcere în Cer, o expectativă fericită, o mică pauză de bucurie venind să îţi confirme sfârşitul călătoriei. Căci Cerul te cunoaşte bine, după cum şi tu cunoşti Cerul. Nicio iluzie nu mai stă acum între fratele tău şi tine. Nu te uita la micul zid de umbre. Soarele s-a ridicat deasupra lui. Cum poate o umbră să te ferească de soare? Aşijderea, nici de lumina în care sfârşesc iluziile nu poţi fi ferit de nişte umbre. Fiecare miracol nu e decât sfârşitul unei iluzii. Cum a fost călătoria, aşa e şi sfârşitul ei. Şi toate iluziile trebuie să sfârşească în obiectivul adevărului, pe care l-ai acceptat.
7. Mica dorinţă dementă de-a scăpa de Cel pe Care L-ai poftit să intre şi de-a-L da afară trebuie să provoace conflict. În timp ce priveşti lumea, această mică dorinţă dezrădăcinată, plutind la întâmplare, poate să coboare şi să se aşeze, un pic, asupra oricărui lucru, căci nu are niciun scop acum. Înainte ca Spiritul Sfânt să intre ca să stea cu tine, ea a părut să aibă un scop colosal: consacrarea ta fixă şi neschimbătoare păcatului şi rezultatelor lui. Acum nu are ţintă şi hoinăreşte la întâmplare, neprovocând decât minuscule întreruperi în atracţia iubirii.
8. Această scamă de dorinţă - o iluzie infimă, un reziduu microscopic din credinţa în păcat - e tot ce mai rămâne din ce-a părut să fie lumea odinioară. Nu mai e o barieră implacabilă în calea păcii. Hoinăreala ei fără sens îi face rezultatele să pară mai eratice şi mai imprevizibile decât înainte. Există însă oare ceva mai instabil decât un sistem delirant rigid organizat? Stabilitatea lui aparentă e slăbiciunea lui penetrantă, extinzându-se la toate. Variabilitatea pe care o provoacă acest mic reziduu nu face decât să îi indice rezultatele limitate.
9. Cât de tare poate fi o mică scamă în faţa straşnicelor aripi ale adevărului? Poate să stopeze zborul unui vultur sau să oprească înaintarea verii? Poate să împiedice efectele soarelui verii asupra unei grădini acoperite de zăpadă? Vezi ce uşor e ridicat acest pufuşor şi ce departe poate fi dus, să nu se mai întoarcă niciodată, şi desparte-te de el cu bucurie, nu cu regret. Căci nu e nimic de capul lui şi nu a însemnat nimic când ai avut mai multă credinţă în protecţia lui. Nu vrei să saluţi mai degrabă soarele verii decât să îţi fixezi privirea asupra unui fulg trecător şi să tremuri la amintirea frigului iernii?
_următoarea temă:
a) Atracţia vinovăţiei
„A COURSE IN MIRACLES”
