1. A substitui înseamnă a accepta altceva în schimb. Dacă te-ai gândi ce implică, ai percepe imediat cât de mult contrazice obiectivul pe care ţi l-a dat Spiritul Sfânt şi pe care vrea să îl atingă pentru tine. A substitui înseamnă a alege una din două, renunţând la un aspect al Fiimii în favoarea celuilalt. În acest scop special, unul e judecat mai valoros şi îl înlocuieşte pe celălalt. Relaţia în care a avut loc substituirea e, aşadar, fragmentată şi scopul ei este scindat, în consecinţă. A fragmenta înseamnă a exclude, iar substituirea e cel mai puternic mecanism al eului de apărare a separării.
2. Spiritul Sfânt nu foloseşte substitute. Unde eul percepe pe cineva ca înlocuitor al altcuiva, Spiritul Sfânt îi vede uniţi şi indivizibili. Nu judecă între ei, ştiind că sunt un tot unitar. Fiind uniţi, sunt una pentru că sunt totuna. E clar că substituirea e un proces în care ei sunt percepuţi diferiţi. Unul uneşte; celălalt separă. Nimic nu poate interveni între cei uniţi de Dumnezeu şi cei văzuţi de Spiritul Sfânt ca tot unitar. Dar toate par să intervină între relaţiile fragmentate, iniţiate de eu pentru a distruge.
3. Iubirea e singurul sentiment în care substituirea este imposibilă. Frica presupune substituire prin definiţie, căci ea e înlocuitorul iubirii. Frica e un sentiment fragmentat şi fragmentant. Ea pare să ia multe forme şi fiecare pare să ceară o altă formă de expresie pentru satisfacţie. Deşi de aici pare să rezulte un comportament foarte variabil, un efect mult mai serios se găseşte în percepţia fragmentată din care decurge acest comportament. Nimeni nu e văzut complet. Trupul e scos în evidenţă, accentuându-se îndeosebi anumite părţi ale lui şi folosindu-se ca etalon de comparaţie pentru acceptarea sau respingerea unei anumite forme de expresie a fricii.
4. Tu, care crezi că Dumnezeu e frică, ai făcut o singură substituire. Aceasta a luat multe forme, pentru că a fost substituirea adevărului cu iluzia; a întregimii cu fragmentarea. Aceasta a devenit atât de fărâmiţată în urma atâtor împărţiri şi subîmpărţiri, încât e acum aproape imposibil să percepi că a fost cândva un tot unitar şi că mai este încă ce a fost. Această singură greşeală, care a adus adevărul la iluzie, infinitul la timp şi viaţa la moarte, a fost singura pe care ai făcut-o vreodată. De ea depinde toată lumea ta. Tot ce vezi o reflectă şi fiecare relaţie specială pe care ai făcut-o vreodată face parte din ea.
5. Poate că te surprinde să auzi chiar cât de diferită e realitatea de ceea ce vezi tu. Nu îţi dai seama de magnitudinea acelei singure greşeli. A fost atât de incredibilă şi de vastă, încât din ea a trebuit să apară o lume de o irealitate totală. Ce altceva ar fi putut să iasă din ea? Aspectele ei fragmentate sunt destul de înfricoşătoare când începi să le examinezi. Dar nimic din ce ai văzut nu poate să îţi arate enormitatea greşelii originare, care a părut să te arunce afară din Cer, să sfărâme cunoaşterea în bucăţi nonsensice de percepţii dezbinate şi să te forţeze să faci noi substituiri.
6. Aceasta a fost prima proiecţie a greşelii în afară. Lumea a apărut ca să o ascundă, devenind ecranul - tras între tine şi adevăr - pe care a fost proiectată. Căci adevărul se extinde spre interior, unde ideea de pierdere nu are înţeles şi poate fi conceput numai sporul. Chiar crezi că e ciudat că, din această proiecţie a greşelii, a apărut o lume în care totul e anapoda şi cu susul în jos? A fost inevitabil. Căci adevărul adus la aşa ceva nu poate decât să rămână liniştit înăuntru şi să nu ia parte la toată proiecţia nebunească prin care s-a făcut această lume. Nu o numi păcat, ci nebunie, căci aşa a fost şi tot aşa a şi rămas. Nu investi în ea vinovăţie, căci vinovăţia presupune că s-a înfăptuit în realitate. Şi, mai presus de toate, nu te teme de ea.
7. Când pari să vezi cum vine să te înspăimânte o formă sucită a greşelii originare, spune doar atât: „Dumnezeu nu e frică, ci Iubire", şi o să dispară. Adevărul te va mântui. El nu te-a părăsit, să intre în lumea nebună şi să se lepede astfel de tine. Înăuntru e sănătate mintală; demenţa e în afara ta. Tu crezi că este tocmai invers: că adevărul e în afară, în timp ce greşeala şi vinovăţia sunt înăuntru. Micile tale substituiri fără sens, atinse de demenţă şi uşor învolburate într-o dementă cursă, ca nişte pene ce dansează ca nebunele în vânt, nu au substanţă. Se amestecă, se îmbină şi se separă în configuraţii schimbătoare şi fără înţeles, pe care nu e nevoie să le judeci. Nu are sens să le judeci individual. Micile lor diferenţe de formă nu sunt nicidecum diferenţe reale. Niciuna dintre ele nu are importanţă. Iată tot ce au în comun. Dar ce altceva ar mai trebui să aibă, ca să fie toate acelaşi lucru?
8. Dă-le la toate drumul, lasă-le să danseze în vânt, să salte şi să pirueteze până dispar şi se fac nevăzute, departe, în afara ta. Şi îndreaptă-te spre sublimul calm interior, în care, - într-o sfântă nemişcare - sălăşluieşte Dumnezeu Cel viu, pe Care nu L-ai părăsit niciodată şi Care nu te-a părăsit nicicând. Spiritul Sfânt te ia încetişor de mână şi reparcurge cu tine nebuna ta călătorie în afara ta, reconducându-te încetişor la adevăr şi la siguranţa din interior. El îţi aduce la adevăr toate proiecţiile demente şi toate substituirile fanteziste pe care le-ai pus în afara ta. Şi inversează astfel cursul demenţei, readucându-te la raţiune.
9. În relaţia dintre fratele tău şi tine, în care El Se îngrijeşte de toate, la cererea ta, El a stabilit cursul interior spre adevărul pe care îl împărtăşiţi. În lumea nebună din afara ta, nimic nu poate fi împărtăşit, numai substituit, iar împărtăşirea şi substituirea nu au nimic în comun în realitate. În sinea ta îţi iubeşti fratele cu o iubire desăvârşită. Aici e pământ sfânt, în care nu poate intra nicio substituire şi în care poate sălăşlui numai adevărul din fratele tău. Aici sunteţi uniţi în Dumnezeu, la fel de uniţi unul cu altul cât sunteţi şi cu El. Greşeala originară nu a intrat aici şi nu va intra niciodată. Aici e adevărul radios, căruia Spiritul Sfânt i-a încredinţat relaţia voastră. Lasă-L să o aducă aici, unde vrei tu să fie. Dă-I doar puţină credinţă în fratele tău, să Îl ajuţi să îţi arate că niciun substitut din câte ai făcut pentru Cer nu te poate ţine departe de acesta.
10. În tine nu există nicio separare, şi niciun substitut nu te poate ţine departe de fratele tău.
Realitatea voastră a fost creaţia lui Dumnezeu, şi nu are substitut. Sunteţi uniţi atât de strâns în adevăr, încât numai Dumnezeu e acolo. Iar El nu va accepta niciodată altceva în locul vostru. El vă iubeşte pe amândoi, la fel de mult şi laolaltă. Şi, cum vă iubeşte, aşa şi sunteţi. Nu sunteţi uniţi în iluzii, ci în Gândul atât de sfânt şi de desăvârşit, încât iluziile nu pot rămâne să întunece locul sfânt în care sunteţi împreună. Dumnezeu este cu tine, frate. Să ne unim în El în pace şi recunoştinţă, şi să Îi acceptăm darul ca preasfânta şi desăvârşita noastră realitate, pe care o împărtăşim cu El.
11. Cerul se redă întregii Fiimi prin relaţia voastră, căci în ea stă Fiimea, întreagă şi frumoasă, în deplină siguranţă în iubirea voastră. Cerul a intrat în linişte, căci toate iluziile s-au adus încetişor la adevărul din voi şi iubirea s-a răsfrânt asupra voastră, binecuvântându-vă relaţia cu adevăr. Dumnezeu şi întreaga Lui creaţie au intrat împreună în el. Cât de frumoasă şi de sfântă e relaţia voastră, cu adevărul care se răsfrânge asupra ei! Cerul o vede şi se bucură că l-aţi lăsat să ajungă la voi. Iar Dumnezeu Însuşi Se bucură că relaţia voastră e aşa cum a fost creată. Universul vostru interior e cu tine, împreună cu fratele tău. Iar Cerul se uită cu iubire la ce s-a unit în el, laolaltă cu Creatorul lui.
12. Cel chemat de Dumnezeu nu ar trebui să audă niciun substitut. Chemarea lor nu e decât un ecou al greşelii originare ce a sfărâmat Cerul. Şi ce s-a întâmplat cu pacea celor ce au auzit? Revino cu mine în Cer, ieşind cu fratele tău din lumea aceasta, la frumuseţea şi bucuria pe care le cuprinde cealaltă lume prin care veţi trece. Chiar vrei să slăbeşti şi să frângi şi mai tare ce e deja frânt şi deznădăjduit? Chiar aici vrei să îţi cauţi fericirea? Oare nu ai prefera să vindeci ce s-a frânt, şi să întregeşti şi tu ce-au devastat separarea şi boala?
13. Ai fost chemat, alături de fratele tău, la cea mai sfântă funcţie pe care o conţine lumea aceasta. E singura fără limite, ajungând la fiece bucată desprinsă din Fiime, cu mângâieri tămăduitoare şi unificatoare. Iată ce ţi se oferă în relaţia sfântă. Accept-o aici şi o vei da cum ai acceptat-o. Pacea lui Dumnezeu ţi se dă cu scopul strălucit în care te uneşti cu fratele tău. Lumina sfântă care v-a reunit trebuie extinsă, aşa cum ai acceptat-o tu.
„A COURSE IN MIRACLES”
