1. Şi acum, motivul pentru care te temi de acest curs trebuie să îţi fie evident. Căci e un curs despre iubire, căci vorbeşte despre tine. Ţi s-a spus că funcţia ta în lumea aceasta e să vindeci şi că funcţia ta în Cer e să creezi. Eul te învaţă că funcţia ta pe pământ e să distrugi şi că nu ai absolut nicio funcţie în Cer. El vrea, aşadar, să te distrugă aici şi, tot aici, să te îngroape, nelăsându-ţi altă moştenire decât praful din care crede că ai fost făcut. Cât timp e destul de satisfăcut cu tine, după modul lui de-a judeca, îţi oferă uitare. Când devine crud în mod făţiş, îţi oferă iad.
2. Dar nici uitarea, nici iadul nu sunt la fel de inacceptabile pentru tine cum este Cerul. Definiţia pe care o dai Cerului e iad şi uitare, iar adevăratul Cer e cea mai mare ameninţare prin care crezi că ai putea să treci. Căci iadul şi uitarea sunt idei inventate de tine, şi eşti hotărât să le demonstrezi realitatea ca să ţi-o stabileşti pe a ta. Dacă realitatea lor e pusă sub semnul întrebării, crezi că e pusă şi a ta. Căci eşti convins că atacul e realitatea ta şi că distrugerea ta este dovada ultimă că ai avut dreptate.
3. În aceste împrejurări, nu ar fi mai de dorit să fi greşit, chiar independent de faptul că ai greşit? Deşi s-ar putea argumenta că moartea sugerează că a existat viaţă, nimeni nu ar pretinde că ea mai dovedeşte că există viaţă. Până şi viaţa trecută pe care ar indica-o moartea nu a putut fi decât în van dacă trebuie să ajungă aici şi are nevoie de asta pentru a dovedi că a existat efectiv. Te îndoieşti de Cer, dar nu şi de asta. Şi totuşi, ai putea să vindeci şi să fii vindecat dacă te-ai îndoi. Şi, deşi nu cunoşti Cerul, nu crezi că ar fi mai de dorit decât moartea? Ai fost la fel de selectiv în îndoirile tale pe cât ai fost de selectiv în percepţia ta. O minte deschisă dă dovadă de mai multă onestitate.
4. Eul are o bizară noţiune despre timp, şi ai putea să te îndoieşti, pentru început, tocmai de această noţiune. Eul investeşte masiv în trecut şi, în final, crede că trecutul e singurul aspect al timpului care este semnificativ. Ţine minte că accentul pe care îl pune pe vinovăţie îi permite să îşi asigure continuitatea făcând viitorul ca trecutul şi evitând astfel prezentul. Prin noţiunea de plată pentru trecut în viitor, trecutul devine determinantul viitorului, făcându-le continue, fără un prezent care să survină între ele. Căci eul consideră prezentul doar o scurtă tranziţie spre viitor, în care duce trecutul la viitor interpretând prezentul în termenii trecutului.
5. „Acum" nu are înţeles pentru eu. Prezentul îi aminteşte doar de durerile trecutului, şi reacţionează la prezent ca şi cum ar fi trecut. Eul nu poate tolera eliberarea de trecut şi, deşi trecutul s-a sfârşit, eul încearcă să îi păstreze imaginea reacţionând ca şi cum ar fi prezent. El îţi dictează reacţiile faţă de cei pe care îi întâlneşti în prezent dintr-un punct de referinţă trecut, făcându-le obscură realitatea prezentă. De fapt, dacă urmezi dictatele eului, vei reacţiona la fratele tău de parcă ar fi altcineva, iar asta precis te va împiedica să îl recunoşti aşa cum e. Şi vei primi mesaje de la el din propriul tău trecut pentru că, făcând trecutul real în prezent, îţi interzici să îi dai drumul. Şi aşa îţi refuzi mesajul de eliberare pe care ţi-l oferă fiecare frate acum.
6. Fantasmele din trecut sunt tocmai cele de care trebuie să scapi. Nu sunt reale şi nu au putere asupra ta dacă nu le porţi cu tine. Ele duc fărâmele de durere în mintea ta, ordonându-ţi să ataci în prezent ca ripostă pentru un trecut ce nu mai este. Iar decizia aceasta promite durere viitoare. Dacă nu înveţi că durerea trecutului e o iluzie, alegi un viitor de iluzii şi pierzi multele prilejuri pe care le-ai putea găsi de eliberare în prezent. Eul vrea să îţi păstreze coşmarurile şi să te împiedice să te trezeşti şi să înţelegi că sunt trecute. Ai recunoaşte oare o sfântă întâlnire dacă ai percepe-o doar ca pe o întâlnire cu propriul tău trecut? Căci nu te-ai întâlni cu nimeni, iar împărtăşirea mântuirii, care face întâlnirea sfântă, ar fi exclusă din vederea ta. Spiritul Sfânt te învaţă că te întâlneşti întotdeauna pe tine şi că întâlnirea e sfântă pentru că tu eşti. Eul te învaţă că te întâlneşti întotdeauna cu trecutul tău şi, din cauză că visele nu ţi-au fost sfinte, viitorul nu poate fi nici el, iar prezentul e fără înţeles.
7. E evident că modul în care percepe timpul Spiritul Sfânt e exact opusul modului în care îl percepe eul. Motivul e la fel de clar, căci ei percep obiectivul timpului ca diametral opus. În interpretarea Spiritului Sfânt, rostul timpului este să facă de prisos nevoia de timp. El consideră că funcţia timpului e temporară, servind doar funcţiei Lui didactice, care e temporară prin definiţie. El scoate în evidenţă, aşadar, singurul aspect al timpului care se poate extinde la infinit, căci acum e cea mai fidelă aproximare a veşniciei pe care o oferă această lume. Tocmai în realitatea lui „acum", fără trecut sau viitor, stă începutul aprecierii veşniciei. Căci numai „acum" este aici, şi numai „acum" oferă prilejurile de sfinte întâlniri în care poate fi găsită mântuirea.
8. Eul, pe de altă parte, consideră că funcţia timpului e să îl extindă pe el în locul veşniciei, căci - asemenea Spiritului Sfânt - eul interpretează obiectivul timpului ca al său. Continuitatea trecutului şi viitorului, sub conducerea lui, e singurul rost al timpului pe care îl percepe eul; iar el se închide peste prezent, ca să nu poată apărea nicio fisură în propria lui continuitate. Continuitatea lui te-ar ţine deci în timp, pe când Spiritul Sfânt te-ar elibera de acesta. Dacă vrei să Îi împărtăşeşti obiectivul mântuirii pentru tine, trebuie să înveţi să accepţi modul Lui de-a interpreta mijloacele mântuirii.
9. Şi tu vei interpreta funcţia timpului după cum o interpretezi pe a ta. Dacă accepţi că funcţia ta în lumea timpului e să vindeci, vei scoate în evidenţă doar aspectul timpului în care poate avea loc vindecarea. Vindecarea nu poate fi înfăptuită în trecut. Ea trebuie înfăptuită în prezent pentru a elibera viitorul. Această interpretare leagă viitorul de prezent şi, în loc să extindă trecutul, extinde prezentul. Dar, dacă îţi interpretezi funcţia ca distrugere, vei pierde prezentul din vedere şi te vei agăţa de trecut ca să îţi asiguri un viitor distructiv. Iar timpul va fi aşa cum îl interpretezi, căci nu e nimic de la sine.
„A COURSE IN MIRACLES”
