1. Şezi liniştit, priveşte lumea pe care o vezi şi spune-ţi: „Lumea reală nu este aşa. Nu are clădiri şi nu sunt străzi pe care oamenii merg separaţi şi singuri. Nu există magazine în care oamenii cumpără liste interminabile de lucruri de care nu au nevoie. Nu e luminată de o lumină artificială şi nu se lasă noaptea peste ea. Nu sunt zile de care să se lumineze sau întunece. Nimic nu se pierde. Nu e nimic în ea care să nu strălucească, strălucind de-a pururea."
2. Lumea pe care o vezi tu trebuie negată, căci vederea ei te costă un alt tip de viziune. Nu poţi să vezi ambele lumi, căci fiecare dintre ele implică un alt mod de a vedea, în funcţie de ce preţuieşti. Vederea uneia e cu putinţă pentru că ai negat-o pe cealaltă. Nu sunt adevărate amândouă, dar fiecare în parte îţi va părea reală în aceeaşi măsură în care o îndrăgeşti. Şi totuşi, puterea lor nu e aceeaşi, pentru că adevărata atracţie pe care o au pentru tine este inegală.
3. Nu vrei cu adevărat lumea pe care o vezi, căci te-a dezamăgit de când a început timpul. Casele pe care le-ai clădit nu te-au adăpostit niciodată. Drumurile pe care le-ai făcut nu te-au dus nicăieri, şi niciun oraş din câte ai construit nu a făcut faţă asaltului năruitor al timpului. Nu e nimic din câte ai făurit care să nu poarte marca morţii. Nu ţine la ea, căci e veche şi obosită şi gata să se întoarcă în pământ chiar de cum ai făcut-o. Această lume suferindă nu are nicidecum puterea să atingă lumea vie. Nu ai putut să îi dai aşa ceva, aşa că, deşi te desparţi de ea cu tristeţe, nu poţi găsi în ea drumul ce duce de la ea la altă lume.
4. Lumea reală însă are puterea să te atingă chiar şi aici, pentru că o iubeşti. Şi ce chemi cu iubire va veni la tine. Iubirea răspunde întotdeauna, nefiind în stare să refuze un strigăt de ajutor sau să nu audă strigătele de durere care se ridică până la ea din fiecare parte a acestei lumi ciudate pe care ai făcut-o, dar nu o vrei. Tot ce îţi trebuie ca să dai bucuros lumea aceasta în schimbul celei pe care nu ai făcut-o e disponibilitatea să înveţi că cea pe care ai făcut-o este falsă.
5. Te-ai înşelat în privinţa lumii pentru că te-ai judecat greşit. Dintr-un punct de referinţă atât de sucit, ce ai putea să vezi? Toată vederea porneşte de la perceptor, care judecă ce e adevărat şi ce e fals. Şi, ce judecă a fi fals, nu vede. Tu, care vrei să judeci realitatea, nu poţi să o vezi, căci - de fiecare dată când apare judecata - realitatea a dispărut. Ochii ce se dau uitării chiar că nu se văd, căci
ce e negat e prezent, dar nu este recunoscut. Cristos e tot aici, deşi nu Îl cunoşti. Prezenţa Lui nu depinde de recunoaşterea ta. El trăieşte în tine, în liniştea prezentului, şi aşteaptă să laşi trecutul în urma ta şi să intri în lumea pe care ţi-o oferă cu iubire.
6. Nu există cineva în lumea aceasta distrată care să nu fi văzut câteva străfulgerări ale celeilalte lumi în jurul lui. Dar, cât continuă să ţină la a lui, va nega viziunea celeilalte, susţinând că iubeşte ce nu iubeşte şi neurmând drumul pe care i-l indică iubirea. Iubirea conduce cu atâta bucurie! Urmându-L, te vei bucura că I-ai găsit tovărăşia şi că ai învăţat de la El voiosul drum spre casă. Aştepţi doar după tine. Să renunţi la această lume tristă şi să îţi dai greşelile pe pacea lui Dumnezeu e doar voia ta. Iar Cristos îţi va oferi mereu Voia lui Dumnezeu, ca recunoaştere a faptului că o împărtăşeşti cu El.
7. E Voia lui Dumnezeu ca, în afară de El, nimic să nu îi atingă Fiul şi să nu se apropie de el. E la fel de ferit de durere cum este Dumnezeu, Care îl păzeşte în toate. Lumea din jurul lui sclipeşte de iubire căci Dumnezeu l-a pus chiar în El, unde nu este durere şi unde îl învăluie iubirea fără încetare sau cusur. Nicio tulburare a păcii lui nu poate fi. În deplină sănătate mintală, el priveşte iubirea, căci e peste tot în jurul lui şi în el. În clipa în care se percepe în braţele iubirii, trebuie să nege lumea durerii. Şi, din acest punct de siguranţă, se uită liniştit în jurul lui şi recunoaşte că lumea e una cu el.
8. Pacea lui Dumnezeu îţi covârşeşte înţelegerea doar în trecut. Dar e aici şi poţi să o înţelegi acum. Dumnezeu Îşi iubeşte Fiul de-a pururi şi, tot de-a pururi, Fiul înapoiază Tatălui Iubirea. Lumea reală e calea ce duce la amintirea singurului lucru pe deplin adevărat şi pe deplin al tău. Căci pe toate celelalte ţi le-ai împrumutat în timp şi se vor stinge. Dar acesta singur e mereu al tău, fiind darul lui Dumnezeu Fiului Său. Unica ta realitate ţi-a fost dată şi, prin ea, Dumnezeu te-a creat una cu El.
9. Mai întâi vei visa pacea, şi apoi te vei trezi la ea. Primul tău gest de-a da ce ai făurit pe ce vrei este acela de-a da coşmarele pe fericitele vise de iubire. În ele stau adevăratele tale percepţii, căci Spiritul Sfânt corectează lumea viselor, unde e toată percepţia. Cunoaşterea nu are nevoie de corecţie. Dar visele de iubire duc la cunoaştere. În ele nu vezi nimic înfricoşător şi, din cauza aceasta, ele sunt primirea bucuroasă pe care o faci cunoaşterii. Iubirea aşteaptă primire bucuroasă, şi nu timp, iar lumea reală nu e decât primirea bucuroasă pe care o faci lucrurilor care au fost mereu. De aceea, chemarea bucuriei e în ea, iar voiosul tău răspuns e deşteptarea ta la ce nu ai pierdut.
10. Laudă, atunci, Tatăl pentru desăvârşita sănătate mintală a preasfântului Său Fiu. Tatăl tău ştie că nu ai nevoie de nimic. În Cer aşa şi este, căci ce nevoi ai putea să ai în veşnicie? În lumea ta ai nevoie de lucruri. E o lume a carenţei în care te găseşti pentru că ai lipsuri. Dar poţi să te găseşti oare într-o astfel de lume? Fără Spiritul Sfânt, răspunsul ar fi nu. Dar, datorită Lui, răspunsul e un da bucuros! Ca Mijlocitor între cele două lumi, El ştie de ce ai nevoie şi ce nu îţi va dăuna. Proprietatea e un concept periculos dacă e lăsat în seama ta. Eul vrea să aibă lucruri pentru mântuire, căci posesiunea este legea lui. Posesiunea de dragul posesiunii e crezul fundamental al eului, o principală piatră unghiulară în bisericile pe care şi le clădeşte. Şi, la altarul lui, îţi cere să depui toate lucrurile pe care te pune să le capeţi, nelăsându-ţi nicio bucurie în ele.
11. Toate lucrurile de care îţi spune eul că ai nevoie îţi vor dăuna. Căci, deşi eul te îndeamnă să capeţi tot mereu, nu te lasă cu nimic, căci îţi va cere lucrul căpătat. Şi îl va smulge chiar din mâna ce l-a apucat şi îl va azvârli direct în praf. Căci, unde vede mântuire, eul vede separare, aşa că pierzi orice ai căpătat în numele lui. De aceea, nu te întreba pe tine ce nevoi ai, căci nu ştii, iar sfatul pe care ţi-l vei da îţi va dăuna. Căci lucrurile de care crezi că ai nevoie vor servi doar la etanşarea lumii tale împotriva luminii, şi te vor face nedispus să pui sub semnul întrebării valoarea pe care o poate avea lumea aceasta pentru tine.
12. Numai Spiritul Sfânt ştie ce nevoi ai. Căci îţi va da toate lucrurile care nu blochează calea spre lumină. De ce altceva ai putea avea nevoie? în timp, El îţi dă toate lucrurile de care ai nevoie şi le va reînnoi cât timp vei avea nevoie de ele. Nu îţi va lua nimic cât timp vei avea nevoie de lucrul respectiv. Şi totuşi, El ştie că toate lucrurile de care ai nevoie sunt temporare şi vor dura doar până te desprinzi de toate nevoile tale şi până îţi dai seama că toate au fost satisfăcute. De aceea, El nu investeşte în lucrurile pe care le furnizează decât pentru a Se asigura că nu le vei folosi pentru a zăbovi în timp. Ştie că nu eşti acasă acolo şi nu voieşte să ţi se întârzie sosirea bucuroasă acasă.
13. Lasă-I Lui, atunci, nevoile tale. El le va satisface fără să le scoată în evidenţă. Ce vine de la El la tine vine cu bine, căci El Se va încredinţa că nimic nu va deveni un punct întunecat, ascuns în mintea ta şi ţinut să te rănească. Sub îndrumarea Lui vei călători uşor şi pe cărări uşoare, căci privirea Lui e veşnic pironită pe finele călătoriei, care este ţelul Lui. Fiul lui Dumnezeu nu e un călător prin lumi exterioare. Oricât de sfântă ar deveni percepţia lui, nicio lume din afara lui nu îi deţine moştenirea. În sinea lui nu are nevoi, căci lumina nu are nevoie de nimic să strălucească în pace, şi din ea să lase razele să se extindă, în linişte, la infinit.
14. Când eşti tentat să întreprinzi o călătorie inutilă ce te-ar îndepărta de lumină, aminteşte-ţi ce anume vrei şi spune:
Spiritul Sfânt mă conduce la Cristos; oare vreau să merg altundeva? Ce nevoie am decât să mă trezesc în El?
15. Urmează-L apoi cu bucurie, cu credinţa că te va conduce cu bine, prin toate pericolele la pacea minţii tale pe care lumea aceasta ţi le poate pune în cale. Nu îngenunchea la altarele închinate sacrificiului şi nu căuta ce vei pierde sigur. Mulţumeşte-te cu ce vei păstra la fel de sigur, şi nu te agita, căci întreprinzi o călătorie liniştită spre pacea lui Dumnezeu, unde El te vrea în linişte.
16. În mine ai biruit deja fiece ispită care te-ar reţine. Străbatem împreună calea spre linişte care e darul lui Dumnezeu. Ţine la mine, căci poţi să ai nevoie de altceva decât de fraţii tăi? Îţi vom reda pacea minţii pe care trebuie să o găsim împreună. Spiritul Sfânt te va învăţa să te trezeşti la noi şi la tine însuţi. Iată singura nevoie reală de satisfăcut în timp. Mântuirea de lume stă numai aici. Îţi dau pacea mea. Ia-o în schimb bucuros pentru tot ce ţi-a oferit lumea doar ca să îţi ia înapoi. Şi o vom întinde ca un văl de lumină pe faţa tristă a lumii, în care ne ascundem fraţii de lume şi lumea de ei.
17. Nu putem cânta imnul izbăvirii singuri. Sarcina mea nu e îndeplinită până nu înalţ fiecare voce odată cu a mea. Şi totuşi, nu e a mea, căci e darul pe care ţi-l fac eu, şi a fost darul pe care mi l-a făcut Tatăl mie, prin Spiritul Său. Sunetul ei va alunga mâhnirea din mintea preasfântului Fiu al lui Dumnezeu, unde nu poate sta. E nevoie de vindecare în timp, căci bucuria nu îşi poate stabili veşnica stăpânire unde mâhnirea îşi are locul. Locul tău nu e aici, ci în veşnicie. Tu călătoreşti doar în vise, în timp ce stai în siguranţă acasă. Adu mulţumiri fiecărei părţi din tine pe care ai învăţat-o cum să îşi aducă aminte de tine. Aşa aduce mulţumiri Fiul lui Dumnezeu Tatălui său pentru puritatea lui.
„A COURSE IN MIRACLES”
