1. Scopul ultim al proiecţiei e întotdeauna acela de-a scăpa de vinovăţie. În mod caracteristic însă, eul încearcă să scape de vinovăţie doar din punctul lui de vedere, căci - indiferent cât de mult ar vrea el să reţină vinovăţia - tu o consideri intolerabilă, din moment ce vinovăţia te împiedică să ţi-L aminteşti pe Dumnezeu, a Cărui atracţie este atât de puternică, încât nu îi poţi rezista. La acest subiect apare, aşadar, cea mai profundă scindare dintre toate, căci - dacă trebuie să păstrezi vinovăţia, după cum insistă eul - tu nu poţi fi tu. Eul ar putea să te facă să proiectezi vinovăţia şi să o păstrezi astfel în minte doar convingându-te că eşti el.
2. Gândeşte-te însă ce soluţie bizară îţi propune eul. Proiectezi vinovăţia ca să scapi de ea, dar nu faci decât să o ascunzi. Şi, deşi simţi vinovăţia, nu ai habar de ce. Dimpotrivă, o asociezi cu un amestec bizar de „idealuri ale eului", pe care eul pretinde că nu le-ai împlinit, înşelându-i aşteptările. Nu ai idee însă că, văzându-l vinovat pe Fiul lui Dumnezeu, înşeli aşteptările acestuia. Şi, crezând că tu nu mai eşti tu, nu îţi dai seama că îţi înşeli de fapt propriile aşteptări.
3. Cea mai întunecată dintre tăinuitele tale pietre unghiulare te împiedică să îţi conştientizezi credinţa în vinovăţie. Căci în locul acela tainic şi întunecat stă realizarea că l-ai trădat pe Fiul lui Dumnezeu prin condamnarea lui la moarte. Nici nu bănuieşti măcar că acolo se ascunde această idee ucigaşă, dar dementă, căci impulsul distructiv al eului e atâta de intens, încât nu îl poate satisface, la urma urmei, nimic mai puţin decât răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Nu ştie cine e Fiul lui Dumnezeu pentru că e orb. Dar, lasă-l să perceapă undeva un strop de nevinovăţie, şi va încerca să o distrugă pentru că se teme.
4. O bună parte a comportamentului bizar de care dă dovadă eul poate fi pusă direct pe seama felului în care defineşte vinovăţia. Pentru eu, nevinovaţii sunt vinovaţi. Cei care nu atacă sunt „duşmanii" lui, pentru că - neacordând valoare interpretării pe care o dă el mântuirii - sunt într-o situaţie excelentă să se desprindă de ea. S-au apropiat de cea mai întunecată şi mai adâncă piatră unghiulară din temelia eului, iar eul, care poate face faţă îndoielilor tale în privinţa oricărui alt lucru, păzeşte acest secret cu preţul vieţii sale, căci existenţa lui depinde de păstrarea acestui secret. Aşa că trebuie să examinăm acest secret, căci eul nu te poate feri de adevăr şi, în prezenţa lui, eul e spulberat.
5. În lumina calmă a adevărului, să îţi recunoaştem convingerea că l-ai răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Nu ai admis până acum acest secret „îngrozitor" pentru că, dacă l-ai putea găsi, ai dori să îl răstigneşti din nou. Dorinţa însă l-a ascuns de tine pentru că e foarte înfricoşătoare şi te temi, de aceea, să îl găseşti. Acestei dorinţe de-a te ucide i-ai făcut faţă în primul rând neştiind cine eşti şi apoi identificându-te cu altceva. Ai proiectat vinovăţia orbeşte şi la întâmplare, dar nu i-ai dezvăluit sursa. Căci eul chiar vrea să te ucidă şi, dacă te identifici cu el, trebuie să crezi că obiectivul lui este al tău.
6. Am spus că răstignirea e simbolul eului. Confruntat cu adevărata nevinovăţie a Fiului lui Dumnezeu, eul a încercat să îl ucidă, pe motiv că nevinovăţia Îl huleşte pe Dumnezeu. Pentru eu, eul este Dumnezeu, iar nevinovăţia trebuie interpretată ca vinovăţia ultimă care justifică total omorul. Încă nu înţelegi că orice frică pe care o simţi în legătură cu acest curs decurge, în fond, din această
interpretare, dar - dacă îţi urmăreşti reacţiile la adresa lui - vei fi tot mai convins că aşa este.
7. Cursul acesta a afirmat cât se poate de răspicat că obiectivul pe care îl urmăreşte e fericirea şi pacea ta. Şi totuşi, te temi de el. Ţi s-a spus mereu că te va elibera, dar reacţionezi uneori de parcă încearcă să te încarcereze. Deseori îl respingi mai rapid decât respingi sistemul de gândire al eului. Într-o oarecare măsură, trebuie să crezi atunci că, neînvăţând cursul, te protejezi. Şi nu îţi dai seama că numai nevinovăţia ta te poate proteja.
8. Ispăşirea a fost interpretată întotdeauna ca eliberarea de vinovăţie - o afirmaţie corectă, dacă este înţeleasă. Dar, chiar şi când ţi-o interpretez eu, o respingi şi nu o accepţi pentru tine însuţi. Poate că ai recunoscut zădărnicia eului şi a lucrurilor pe care ţi le oferă el, dar - deşi nu le vrei - încă nu vezi bucuros alternativa. În caz extrem, ţi-e frică de izbăvire şi crezi că te va omorî. Nu te înşela asupra profunzimii acestei frici. Căci crezi că, în prezenţa adevărului, te-ai năpusti asupra ta şi te-ai distruge.
9. Puiule, nu e aşa. „Secretul vinovat" pe care îl tăinuieşti nu e nimica, şi - de vrei să îl aduci la lumină - lumina îl va spulbera. Şi atunci nu va mai rămâne niciun nor întunecat între tine şi reamintirea Tatălui tău, căci îţi vei aduce aminte de Fiul Lui nevinovat, care nu a murit căci e nemuritor. Şi vei vedea că ai fost izbăvit cu el odată şi că nu ai fost separat nicicând de el. În această înţelegere stă reamintirea ta, căci e recunoaşterea iubirii fără frică. Va fi mare bucurie în Cer la venirea ta acasă şi bucuria va fi a ta. Căci fiul izbăvit al omului e Fiul nevinovat al lui Dumnezeu, iar recunoaşterea lui e izbăvirea ta.
„A COURSE IN MIRACLES”
