1. Grandoarea ţine de Dumnezeu şi numai de El. Prin urmare, ea e în tine. De câte ori devii conştient de ea, oricât de vag, abandonezi automat eul, pentru că - în prezenţa grandorii lui Dumnezeu - lipsa de înţeles a eului devine cât se poate de evidentă. În aceste situaţii, deşi nu le înţelege, eul crede că „duşmanul" lui a dat lovitura, şi încearcă să îţi ofere daruri să te convingă să revii la „protecţia" lui. Îngâmfarea de sine e singurul lucru pe care îl poate oferi. Grandiozitatea eului e alternativa lui la grandoarea lui Dumnezeu. Pe care o vei alege?
2. Grandiozitatea e întotdeauna un paravan menit să ascundă deznădejdea. Şi e fără speranţă pentru că nu este reală. E o încercare de a-ţi contracara micimea, bazată pe credinţa că micimea e reală. Fără această credinţă, grandiozitatea e lipsită de înţeles şi e cu neputinţă să o vrei. Esenţa grandiozităţii e rivalitatea, pentru că presupune întotdeauna atac. E o încercare delirantă de-a întrece, dar nu de a desface. Am spus mai înainte că eul pendulează între suspiciune şi cruzime. Rămâne suspicios cât nu mai speri în tine. Şi trece la cruzime când te hotărăşti să nu mai tolerezi umilirea de sine şi să îţi cauţi alinare. Atunci îţi oferă iluzia atacului ca „soluţie".
3. Eul nu înţelege diferenţa dintre grandoare şi grandiozitate, pentru că nu vede nicio diferenţă între impulsurile la miracole şi propriile lui credinţe străine de eu. Ţi-am spus că eul e conştient de-o ameninţare la adresa existenţei sale, dar nu face distincţii între aceste două tipuri foarte diferite de ameninţare. Profunda lui senzaţie de vulnerabilitate îl face incapabil să judece altfel decât în termenii atacului. Când se simte ameninţat, singura lui decizie e între a ataca acum şi a se retrage pentru a ataca mai târziu. Dacă îi accepţi prinosul grandiozităţii, va ataca imediat. Dacă nu, va aştepta.
4. Eul e imobilizat în prezenţa grandorii lui Dumnezeu, pentru că grandoarea Lui stabileşte libertatea ta. Chiar şi cea mai vagă aluzie la realitatea ta îţi alungă literalmente eul din minte, pentru că vei renunţa la tot ce ai investit în el. Grandoarea e total fără iluzii şi, pentru că este reală, e irezistibil de convingătoare. Dar convingerea de realitate nu va rămâne cu tine decât dacă nu îi permiţi eului să o atace. Eul va depune toate eforturile să se refacă şi să îşi mobilizeze energia împotriva eliberării tale. Îţi va spune că eşti nebun şi va argumenta că grandoarea nu poate fi o parte reală din tine din cauza micimii în care crede el. Grandoarea ta însă nu e o idee delirantă pentru că nu a făcut-o el. Tu ai făcut grandiozitatea şi te temi de ea pentru că e o formă de atac, dar grandoarea ta ţine de Dumnezeu, Care a creat-o din Iubirea Lui.
5. Din grandoarea ta poţi doar binecuvânta, pentru că grandoarea ta e abundenţa ta. Binecuvântând, o păstrezi în minte, protejând-o de iluzii şi ţinându-te în Mintea lui Dumnezeu. Aminteşte-ţi mereu că nu poţi fi altundeva decât în Mintea lui Dumnezeu. Când uiţi acest lucru, vei deznădăjdui şi vei ataca.
6. Eul depinde doar de cât eşti de dispus să îl tolerezi. Dacă eşti dispus să îţi vezi grandoarea, nu poţi deznădăjdui şi, de aceea, nu poţi dori eul. Grandoarea ta e răspunsul lui Dumnezeu la eu, pentru că e adevărată. Micimea şi grandoarea nu pot coexista, şi nu e cu putinţă nici să alterneze. Micimea şi grandiozitatea pot şi trebuie să alterneze, din moment ce sunt neadevărate amândouă şi sunt, aşadar, la acelaşi nivel. Fiind nivelul schimbării, e perceput schimbător şi extremele sunt trăsătura lui esenţială.
7. Adevărul şi micimea se neagă reciproc pentru că grandoarea este adevăr. Adevărul nu poate oscila; el e adevărat întotdeauna. Când grandoarea îţi scapă, ai înlocuit-o cu ceva făcut de tine. Poate cu credinţa în micime; poate cu credinţa în grandiozitate. Precis e ceva dement pentru că nu e adevărat. Grandoarea ta nu te va amăgi niciodată, dar iluziile tale o vor face întotdeauna. Iluziile sunt amăgiri. Nu poţi triumfa, dar eşti exaltat. Şi, în starea ta de exaltare, cauţi alţii ca tine şi jubilezi cu ei.
8. E uşor să distingi grandoarea de grandiozitate, pentru că iubirii i se răspunde în acelaşi fel, iar mândriei, nu. Mândria nu va produce miracole şi, de aceea, te va văduvi de adevăratele mărturii la realitatea ta. Adevărul nu e obscur, nici tăinuit, dar caracterul vădit pe care îl are pentru tine stă în bucuria pe care o aduci martorilor lui, care ţi-l arată. Ei îţi atestă grandoarea, dar nu pot atesta mândria pentru că mândria nu e împărtăşită. Dumnezeu vrea să vezi ce a creat pentru că e bucuria Lui.
9. Poate oare grandoarea ta să fie arogantă când Dumnezeu Însuşi stă mărturie pentru ea? Şi ce poate fi real dacă e un lucru fără martori? Poate ieşi ceva bun din el? Şi, dacă nu iese nimic bun din el, Spiritul Sfânt nu îl poate folosi. Ce nu poate fi transformat de El în Voia lui Dumnezeu nu există deloc. Grandiozitatea e o idee delirantă din cauză că e folosită pentru a-ţi înlocui grandoarea. Dar ce a creat Dumnezeu nu poate fi înlocuit. Dumnezeu e incomplet fără tine pentru că grandoarea Lui e totală, iar tu nu poţi lipsi din ea.
10. Eşti absolut de neînlocuit în Mintea lui Dumnezeu. Nimeni altul nu poate ocupa locul pe care îl ai în ea şi, cât îl laşi gol, locul tău veşnic aşteaptă doar să te întorci. Dumnezeu, prin Vocea Lui, îţi aduce aminte de ea, şi Dumnezeu Însuşi îţi ţine extensiile la adăpost în ea. Dar tu nu le cunoşti până nu te întorci la ele. Nu poţi înlocui Împărăţia şi nu te poţi înlocui pe tine. Dumnezeu, Care îţi cunoaşte valoarea, nu vrea să fie aşa şi, de aceea, nu e aşa. Valoarea ta este în Mintea lui Dumnezeu şi, de aceea, nu e numai într-a ta. Să te accepţi cum te-a creat Dumnezeu nu poate fi o aroganţă, fiind
negarea aroganţei. Să îţi accepţi micimea este arogant, însemnând să crezi că evaluarea pe care ţi-o faci tu e mai adevărată decât cea dumnezeiască.
11. Dar, dacă adevărul e indivizibil, evaluarea pe care ţi-o faci tu trebuie să fie cea dumnezeiască. Nu tu ţi-ai stabilit valoarea, care nu are nevoie de apărare. Nimic nu o poate ataca, nici birui. Ea nu variază. Ci pur şi simplu este. Întreabă-L pe Spiritul Sfânt care e valoarea ta şi îţi va spune, dar nu te teme de răspunsul Lui, pentru că vine de la Dumnezeu. E un răspuns exaltat datorită Sursei lui, dar Sursa e adevărată şi răspunsul Său - tot aşa. Ascultă şi nu te îndoi de ce auzi, căci Dumnezeu nu amăgeşte. El vrea să înlocuieşti credinţa eului în micime cu Propriul Lui Răspuns exaltat la ce eşti, ca să nu te mai îndoieşti de el şi să îl cunoşti drept ce este.
“A Course in Miracles”
"Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."
