18 mai 2017

Dăruirea şi Primirea




1.  Cum poţi să devii tot mai conştient de Spiritul Sfânt din tine, dacă nu prin efectele Lui? Nu poţi să Îl vezi cu proprii-ţi ochi şi nu poţi să Îl auzi cu propriile-ţi urechi. Cum poţi, atunci, să Îl percepi? Dacă inspiri bucurie şi alţii reacţionează la tine cu bucurie, chiar dacă tu însuţi nu simţi bucurie, înseamnă că există în tine ceva ce are capacitatea să o producă. Dacă este în tine şi poate produce bucurie, şi dacă vezi că produce bucurie în alţii, înseamnă că e ceva ce disociezi în tine însuţi.

2.  Ţi se pare că Spiritul Sfânt nu produce bucurie în tine cu consecvenţă numai pentru că tu nu stârneşti bucurie în alţii cu consecvenţă. Reacţiile lor la tine sunt modul în care evaluezi consecvenţa Lui. Când nu eşti consecvent, nu vei stârni mereu bucurie, aşa că nu Îi vei recunoaşte mereu consecvenţa. Ce îi oferi unui frate Îi oferi Lui, căci ce dă El nu poate întrece ce dai tu. Nu pentru că El ar limita ce dă, ci doar pentru că tu ai limitat ce primeşti. Decizia de-a primi este decizia de-a accepta.

3.  Dacă fraţii tăi fac parte din tine, vrei să îi accepţi? Numai ei te pot învăţa ce eşti, căci ce înveţi rezultă din ce i-ai învăţat pe ei. Ce invoci în ei invoci în tine. Şi, invocând ceva în ei, acel ceva devine real pentru tine. Dumnezeu nu are decât un singur Fiu, cunoscându-i pe toţi ca unul singur. Numai Dumnezeu Însuşi e mai mult decât ei, dar ei nu sunt mai puţin decât El. Vrei să cunoşti ce înseamnă asta? Dacă ce îi faci unui frate îmi faci mie şi dacă faci totul pentru tine pentru că facem parte din tine, tot ce facem îţi aparţine şi ţie. Toţi cei creaţi de Dumnezeu fac parte din tine şi Îi împărtăşesc slava cu tine. Slava Lui Îi aparţine Lui, dar este deopotrivă şi a ta. Nu poţi, atunci, să fii mai puţin slăvit decât El.

4.  Dumnezeu e mai mult decât tine doar pentru că El te-a creat, dar nu vrea să te priveze nici măcar de acest lucru. De aceea, poţi crea cum a creat El, iar disocierea ta nu va modifica acest lucru. Nici lumina lui Dumnezeu, nici a ta nu pălesc din cauză că nu vezi. Deoarece Fiimea trebuie să creeze toată deodată, îţi aminteşti creaţia de câte ori recunoşti o parte a creaţiei. Fiecare parte pe care ţi-o aminteşti se adaugă la întregimea ta pentru că fiecare parte e întreg. Întregimea e indivizibilă, dar nu îţi poţi învăţa întregimea până nu o vezi peste tot. Te poţi cunoaşte doar aşa cum Îşi cunoaşte Dumnezeu Fiul, căci cunoaşterea e împărtăşită cu Dumnezeu. Când te vei trezi în El, îţi vei cunoaşte magnitudinea acceptând pentru tine nelimitarea Lui. Dar, între timp, o vei judeca aşa cum o judeci pe a fratelui tău şi o vei accepta aşa cum o accepţi pe a lui.

5.  Nu eşti încă treaz, dar poţi să înveţi cum să te trezeşti. Foarte simplu, Spiritul Sfânt te învaţă să îi trezeşti pe alţii. Văzând cum se trezesc ei, vei învăţa ce înseamnă trezirea şi, fiindcă ai ales să îi trezeşti, recunoştinţa lor şi felul cum apreciază ce le-ai dat te vor învăţa valoarea darului. Ei vor deveni martorii realităţii tale, după cum aţi fost creaţi şi voi martori la cea dumnezeiască. Iar, când Fiimea se va uni şi îşi va accepta Unitatea, va fi cunoscută de creaţiile ei, martore la realitatea ei ca Fiul la Tată.

6.  Miracolele nu au niciun loc în veşnicie, pentru că sunt reparatoare. Dar, cât mai ai nevoie de vindecare, miracolele tale sunt singurele mărturii la realitatea ta pe care le poţi recunoaşte. Nu poţi săvârşi un miracol pentru tine, pentru că miracolele sunt un mod de-a dărui acceptare şi de-a o primi. În timp, dăruirea vine mai întâi, deşi dăruirea şi primirea sunt simultane în veşnicie, unde nu pot fi despărţite. Când vei învăţa că sunt acelaşi lucru, nevoia de timp se va sfârşi.

7.  Veşnicia e un singur timp, a cărui singură dimensiune e „întotdeauna". Asta nu poate să însemne nimic pentru tine până nu îţi aduci aminte de Braţele deschise ale lui Dumnezeu şi până nu cunoşti, în sfârşit, Mintea Lui deschisă. Ca El, tu eşti „întotdeauna"; în Mintea Lui şi cu o minte ca a Lui. În mintea ta deschisă sunt creaţiile tale, în desăvârşită comunicare născută din înţelegere desăvârşită. Dacă ai putea să accepţi doar una dintre ele, nu ai mai vrea nimic din ce are lumea să îţi ofere. Orice altceva ar fi total lipsit de înţeles. Înţelesul lui Dumnezeu e incomplet fără tine, iar tu eşti incomplet fără creaţiile tale. Acceptă-ţi fratele în lumea aceasta şi nu accepta nimic altceva, căci în el vei găsi creaţiile tale pentru că le-a creat cu tine. Nu vei cunoaşte că eşti cocreator cu Dumnezeu până nu înveţi că fratele tău e cocreator cu tine.

Acceptarea fratelui tău -

"Dumnezeu este Lumina în care văd."

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.