23 octombrie 2016

LECŢIILE IUBIRII



1.  Legătura dintre mânie şi atac e evidentă, dar legătura dintre mânie şi frică nu e întotdeauna atât de clară. Mânia implică întotdeauna proiectarea separării, care trebuie acceptată - în ultimă instanţă - ca proprie răspundere, şi nu ceva de care sunt învinuiţi alţii. Mânia nu poate apărea decât în cazul în care crezi că ai fost atacat, că atacul tău e justificat ca ripostă şi că nu eşti nicidecum răspunzător pentru el. Date aceste trei premise total iraţionale, trebuie să urmeze concluzia la fel de iraţională că un frate merită atac, şi nu iubire. Ce altceva te poţi aştepta să decurgă din nişte premise demente decât o concluzie dementă? O concluzie dementă se desface examinând soliditatea premiselor pe care se bazează. Nu poţi fi atacat, atacul nu are justificare şi eşti răspunzător pentru ce crezi.

2.  Ţi s-a cerut să mă iei ca model de învăţare, pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toţi predăm, şi predăm tot timpul. E o răspundere pe care ţi-o asumi inevitabil în momentul în care accepţi orice fel de premisă, şi nimeni nu îşi poate organiza viaţa fără să aibă un sistem de gândire. Odată ce ţi-ai construit un oarecare sistem de gândire, trăieşti potrivit acestuia şi îl predai. Deşi capacitatea ta de statornicie faţă de un sistem de gândire poate fi prost plasată, e tot o formă de credinţă şi poate fi redirecţionată.

I.  Mesajul răstignirii

1.  În scopul învăţării, să mai examinăm o dată răstignirea. Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotaţiilor înfricoşătoare pe cere i le poţi asocia. Singurul lucru pe care am insistat până acum a fost acela că nu a reprezentat o formă de pedeapsă. Nimic însă nu poate fi explicat exclusiv în termeni negativi. Există o interpretare pozitivă a răstignirii, din care lipseşte cu desăvârşire orice frică şi
care predă, de aceea, o învăţătură total blajină, dacă e înţeleasă corect.

2.  Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Valoarea ei, ca a oricărui instrument didactic, stă numai în tipul de învăţare pe care îl facilitează. Ea poate fi, şi a fost, greşit înţeleasă. Şi asta numai din cauză că fricoşii sunt predispuşi să perceapă fricos. Ţi-am spus deja că poţi să recurgi oricând la mine să îmi împărtăşeşti decizia şi, împărtăşind-o, să o întăreşti. Ţi-am mai spus că răstignirea a fost ultima călătorie inutilă pe care trebuie să o întreprindă Fiimea şi că ea reprezintă eliberarea de frică pentru oricine o înţelege. Deşi am insistat înainte numai pe înviere, nu am clarificat atunci scopul răstignirii şi modul în care a dus de fapt la înviere. Cu toate acestea, ea are de adus o contribuţie categorică la viaţa ta şi, dacă o vei examina fără frică, te va ajuta să îţi înţelegi propriul rol de profesor.

3.  Reacţionezi probabil de ani de zile ca şi cum ai fi într-o continuă răstignire. E o tendinţă vizibilă a celor separaţi, care mereu refuză să vadă ce şi-au făcut cu mâna lor. Proiecţia înseamnă mânie, mânia provoacă agresiune, iar agresiunea stârneşte frică. Adevăratul înţeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. Desigur, e un lucru imposibil şi trebuie înţeles pe deplin ca lucru imposibil. Altfel, nu pot servi ca model de învăţare.

4.  În ultimă instanţă, agresiunea poate fi săvârşită numai asupra trupului. Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăşi e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea, distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepţi premise false şi le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuţie, căci nu poţi fi persecutat. Dacă reacţionezi cu mânie, te identifici cu destructibilul şi te apreciezi, de aceea, în mod dement.

5.  Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine şi eşti ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Eşti liber să te percepi persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacţionezi în felul acesta, ai putea să îţi aminteşti că eu am fost persecutat, după cum judecă lumea, şi nu am împărtăşit această evaluare. Şi, din cauză că nu am împărtăşit-o, nici nu am întărit-o. Am oferit, aşadar, o interpretare diferită a atacului, pe care vreau să o împărtăşesc cu tine. Dacă o vei crede, mă vei ajuta să o predau.

6.  Aşa cum am mai spus: „Cum predai, aşa vei învăţa". Dacă reacţionezi de parcă eşti persecutat, predai persecuţie. Nu e o lecţie pe care ar trebui să vrea să o predea un Fiu de-al lui Dumnezeu dacă e să îşi dea seama de propria lui mântuire. Predă, în schimb, desăvârşita ta imunitate, care e adevărul din tine, şi dă-ţi seama că nu poate fi agresată. Nu încerca să o protejezi tu însuţi, căci crezi că poate fi agresată. Nu ţi se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuţie didactică. Ţi se cere doar să îmi urmezi exemplul - în faţa unor tentaţii mult mai puţin extreme de-a percepe greşit - şi să nu le accepţi ca false justificări pentru mânie. Nu pot exista justificări pentru nejustificabil. Nu crede că există şi nu preda că există. Aminteşte-ţi mereu că ceea ce crezi vei şi preda. Crede cu mine, şi vom deveni egali ca profesori.

7.  Învierea ta este redeşteptarea ta. Eu sunt modelul de renaştere, dar renaşterea însăşi e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuşi l-a pus acolo şi, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în el şi l-am acceptat, de aceea, ca adevărat pentru mine. Ajută-mă să îl predau fraţilor noştri în numele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar crede mai întâi că e adevărat pentru tine, căci altfel vei preda greşit. Fraţii mei au dormit în timpul aşa-zisei „agonii din grădină", dar nu m-am putut supăra pe ei căci am ştiut că nu pot fi abandonat.

8.  Îmi pare rău când fraţii mei nu îmi împărtăşesc decizia de-a auzi o singură Voce, căci asta îi slăbeşte ca profesori şi ca studenţi. Dar ştiu că nu se pot trăda cu adevărat nici pe ei, nici pe mine, şi că tot pe ei trebuie să îmi zidesc biserica. Nu am de ales în această privinţă, căci numai voi puteţi fi temelia bisericii lui Dumnezeu. O biserică este acolo unde e altarul, şi prezenţa altarului e ceea ce face biserica să fie sfântă. Dacă o biserică nu inspiră iubire, are un altar ascuns care nu serveşte scopului pentru care l-a menit Dumnezeu. Trebuie să Îi întemeiez biserica pe voi, căci cei ce mă acceptă ca model sunt discipolii mei, literalmente. Discipolii sunt urmaşi şi, dacă modelul pe care îl urmează a ales să îi mântuiască de durere în toate privinţele, ar fi neînţelepţi să nu îl urmeze.

9.  Am ales, de dragul tău şi al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaşte Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâşiat şi, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecţiei altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni şi îi vindecasem pe mulţi.

10.  Mai suntem egali ca studenţi, deşi nu e nevoie să trecem prin experienţe egale. Spiritul Sfânt Se bucură când poţi învăţa dintr-ale mele şi poţi fi redeşteptat de ele. Acesta e singurul lor rost şi singurul mod în care pot fi perceput ca fiind calea, adevărul şi viaţa. Când auzi o singură Voce, nu ţi se cere niciodată sacrificiu. Dimpotrivă, fiind în stare să auzi Spiritul Sfânt din alţii, poţi învăţa din experienţele lor şi poţi beneficia de pe urma lor, fără să le trăieşti direct tu însuţi. Căci Spiritul Sfânt e unul, şi oricine ascultă ajunge inevitabil să demonstreze calea Lui pentru toţi.

11.  Nu eşti persecutat, şi nici eu nu am fost. Nu ţi se cere să repeţi experienţele mele pentru că Spiritul Sfânt, pe Care Îl împărtăşim, face să nu fie necesar. Dar, ca să îmi foloseşti experienţele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu şi să le percepi cum le percep eu. Fraţii mei şi ai tăi sunt angajaţi continuu în justificarea nejustificabilului. Singura mea lecţie, pe care trebuie să o predau cum am învăţat-o, este aceea că nicio percepţie în dezacord cu judecata Spiritului Sfânt nu poate fi justificată. M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur şi simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentaţie de-a ceda în faţa mâniei şi a agresiunii nu era atât de extremă. Voiesc, cu Dumnezeu, ca niciunul dintre Fiii Lui să nu sufere.

12.  Răstignirea nu poate fi împărtăşită pentru că e simbolul proiecţiei, dar învierea e simbolul împărtăşirii pentru că redeşteptarea fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu e necesară pentru a da Fiimii posibilitatea să îşi cunoască Întregimea. Doar asta e cunoaştere.

13.  Mesajul răstignirii e cât se poate de clar:
       Predă numai iubire, căci asta şi eşti.

14.  Dacă interpretezi răstignirea în orice alt fel, o foloseşti ca armă de atac, şi nu ca apelul la pace pentru care a fost menită. Apostolii au înţeles-o greşit deseori, din acelaşi motiv pentru care o înţelege greşit oricine. Propria lor iubire imperfectă i-a făcut vulnerabili la proiecţie şi, din propria lor frică, au vorbit de „urgia lui Dumnezeu" ca de arma Lui punitivă. Nici de răstignire nu au putut vorbi total fără mânie, căci propriul lor sentiment de vinovăţie îi făcuse mânioşi.

15.  Iată câteva exemple de gândire răsturnată din Noul Testament, deşi evanghelia lui nu e de fapt decât mesajul iubirii. Dacă Apostolii nu s-ar fi simţit vinovaţi, nu mi-ar fi putut atribui cuvintele: „N-am venit să aduc pace, ci sabie". E clar opusul a tot ce am predat. Nici reacţiile mele la Iuda nu s-ar fi putut descrie în felul în care le-au descris, dacă m-ar fi înţeles cu adevărat. Nu aş fi putut să spun „Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?" decât dacă aş fi crezut în trădare. Întregul mesaj al răstignirii a fost tocmai acela că nu cred. „Pedeapsa" despre care s-a spus că aş fi atras-o asupra lui Iuda a fost o greşeală similară. Iuda era fratele meu şi un Fiu de-al lui Dumnezeu, o parte din Fiime la fel de mult ca mine. S-ar fi putut oare să îl condamn când eram gata să demonstrez imposibilitatea condamnării?

16.  Când citeşti învăţăturile Apostolilor, aminteşte-ţi că le-am spus eu însumi că erau multe pe care urmau să le înţeleagă mai târziu, căci nu erau chiar gata să mă urmeze la vremea respectivă. Nu vreau să laşi să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci de pedeapsă implică proiecţia învinuirii şi întăreşte ideea că învinuirea e justificată. Ce rezultă de aici e o lecţie de învinuire, căci tot comportamentul predă convingerile care îl motivează. Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al „conflictului" dintre eu şi Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecţiile lui trebuie învăţate acum ca şi atunci.

17.  Eu nu am nevoie de recunoştinţă, dar tu ai nevoie să îţi dezvolţi capacitatea slăbită de-a fi recunoscător, căci altfel nu Îl poţi aprecia pe Dumnezeu. El nu are nevoie de aprecierea ta, dar tu ai nevoie. Nu poţi iubi ce nu apreciezi, căci frica face aprecierea imposibilă. Când ţi-e frică de ce eşti, nu apreciezi - şi vei respinge, aşadar - ceea ce eşti. Prin urmare, vei preda respingere.

18.  Puterea Fiilor lui Dumnezeu e prezentă tot timpul, pentru că au fost creaţi creatori. Influenţa pe care o au, reciproc, unii asupra altora este nelimitată şi trebuie folosită pentru mântuirea lor comună. Fiecare trebuie să înveţe să predea că toate formele de respingere sunt lipsite de înţeles. Separarea e noţiunea de respingere. Cât o predai o vei crede. Nu aşa gândeşte Dumnezeu, iar tu trebuie să gândeşti ca El dacă vrei să Îl cunoşti din nou.

19.  Adu-ţi aminte că Spiritul Sfânt e Legătura care asigură comunicarea dintre Dumnezeu Tatăl şi Fiii Lui separaţi. Dacă Îi vei asculta Vocea, vei şti că nu poţi să răneşti sau să fii rănit, şi că mulţi au nevoie de binecuvântarea ta să îi ajute să audă şi ei asta. Când vei percepe în ei doar această nevoie, şi nu vei reacţiona la nicicare alta, va însemna că ai învăţat de la mine şi vei fi la fel de dornic ca mine să împărtăşeşti ce-ai învăţat.

“A Course in Miracles” 

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.