6 august 2016

În Mintea lui Dumnezeu



1.  O modalitate de-a corecta confuzia dintre magie şi miracol este să îţi aminteşti că nu te-ai creat tu. Eşti în stare să uiţi acest lucru când devii egocentric, uitarea punându-te astfel într-o postură în care credinţa în magie e efectiv inevitabilă. Voinţa ta de a crea ţi-a fost dată de Creatorul tău, Care a exprimat aceeaşi Voinţă în creaţia Sa. Deoarece capacitatea creatoare îşi are locul în minte, tot ce creezi este neapărat o chestiune de voinţă. Rezultă, totodată, că tot ce făureşti de unul singur e real în ochii tăi, deşi nu şi în Mintea lui Dumnezeu. Această distincţie fundamentală duce direct la adevărata semnificaţie a judecăţii de apoi.

2.  Judecata de apoi este una dintre cele mai ameninţătoare idei din gândirea ta. Pentru că nu o înţelegi. Judecata nu e un atribut dumnezeiesc. I s-a dat viaţă doar după separare, când a devenit unul dintre multele instrumente de învăţare din componenţa planului general. Aşa cum separarea a avut loc de-a lungul a milioane de ani, tot aşa şi Judecata de apoi se va întinde pe o perioadă la fel de lungă, poate chiar mai lungă. Cu toate acestea, lungimea ei poate fi scurtată mult de miracole, instrumentul de scurtare, dar nu şi de desfiinţare a timpului. Dacă un număr suficient de persoane devin clar dispuse mental la miracole, acest proces de scurtare poate deveni efectiv incomensurabil. E esenţial însă să te eliberezi rapid de frică, pentru că trebuie să ieşi din conflict dacă e să aduci pace altor minţi.

3.  În general, Judecata de apoi e considerată o operaţie întreprinsă de Dumnezeu. De fapt, va fi întreprinsă de fraţii mei, cu ajutorul meu. E o ultimă vindecare, şi nu o împărţire a pedepsei, oricât de binemeritată ai crede că este pedeapsa. Pedeapsa e o noţiune total opusă minţii corecte, iar scopul Judecăţii de apoi e să îţi redea mintea corectă. Judecata de apoi ar putea fi numită un proces de evaluare corectă. Asta înseamnă pur şi simplu că toţi vor ajunge să înţeleagă, în final, ce are valoare şi ce nu. După asta, aptitudinea de-a alege poate fi dirijată în mod raţional. Până nu se face această distincţie însă, pendulările între voinţa liberă şi cea încătuşată nu vor putea să nu continue.

4.  Primul pas spre libertate implică o triere a falsului de adevărat. E un proces de separare în sens constructiv şi reflectă adevăratul înţeles al Apocalipsei. În cele din urmă, fiecare îşi va privi creaţiile şi va alege să păstreze numai ce e bun, aşa cum Dumnezeu Însuşi S-a uitat la toate câte a creat şi a cunoscut că erau bune. În acest moment, mintea poate începe să se uite cu iubire la propriile ei creaţii, datorită valorii lor. În acelaşi timp, mintea îşi va dezmoşteni inevitabil creaţiile greşite, care - nemaifiind crezute - nu vor mai exista.

5.  Expresia „Judecata de apoi" e înfricoşătoare nu numai pentru că a fost proiectată asupra lui Dumnezeu, ci şi datorită asocierii cuvintelor „de apoi" cu moartea. Iată un exemplu remarcabil de percepţie răsturnată. Dacă examinezi obiectiv semnificaţia Judecăţii de apoi, îţi devine foarte clar că e de fapt poarta către viaţă. Cei ce trăiesc în frică nu trăiesc de fapt. Propria ta judecată de apoi nu poate fi îndreptată spre tine, căci nu eşti propria ta creaţie. Poţi însă să o aplici cu noimă, oricând, la tot ce ai făurit, păstrându-ţi în memorie doar ce e creator şi bun. E ceva ce mintea ta corectă nu poate să nu îţi dicteze. Rostul timpului e doar acela de-a-ţi „da timp" să dobândeşti această judecată. E propria ta judecată perfectă a propriilor tale creaţii perfecte. Când tot ce păstrezi e vrednic de iubire, frica nu mai are de ce să te însoţească. Iată rolul pe care îl ai în Ispăşire.


Semnificaţia Judecăţii de apoi

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.