Frică şi conflict

1.  Frica pare a fi ceva involuntar, ceva incontrolabil. Şi totuşi, am spus deja că numai actele
constructive ar trebui să fie involuntare. Controlul meu poate prelua tot ce nu contează, în timp ce călăuzirea mea poate îndruma tot ce contează, dacă asta este opţiunea ta. Frica nu poate fi controlată de mine, dar poate fi autocontrolată. Frica mă împiedică să îţi dau capacitatea mea de control. Prezenţa fricii arată că ai ridicat gândurile trupeşti la nivelul minţii. Asta le ia de sub controlul meu şi te face să te simţi personal răspunzător de ele. Asta e o evidentă confuzie de niveluri.

2.  Eu nu încurajez confuzia de niveluri, dar tu trebuie să optezi să o corectezi. Nu ţi-ai scuza purtarea dementă pe motiv că nu ai ce-i face. De ce ai trece cu vederea gândirea dementă? Există aici o confuzie la care ai face bine să te uiţi cât poţi de clar. Poate te crezi responsabil de ce faci, dar nu şi de ce gândeşti. Adevărul e că eşti responsabil de ce gândeşti, căci numai la acest nivel iţi poţi exercita opţiunea. Ce faci vine din ce gândeşti. Nu te poţi separa de adevăr „dând" autonomie purtării. Pe aceasta o controlez automat de îndată ce pui ce gândeşti sub îndrumarea mea. De câte ori ţi-e frică, e un indiciu sigur că ţi-ai lăsat mintea să creeze greşit şi nu m-ai lăsat pe mine să o călăuzesc.

3.  Nu are rost să crezi că atenta controlare a rezultatului unei gândiri greşite poate duce la vindecare. Când ţi-e frică, ai optat greşit. Iată de ce te simţi răspunzător de ea. Trebuie să îţi schimbi mintea, nu purtarea, iar asta e o chestiune de disponibilitate. Nu ai nevoie de călăuzire decât la nivelul minţii. Corecţia ţine numai de nivelul la care e posibilă schimbarea. Schimbarea nu înseamnă nimic la nivelul simptomelor, unde nu poate funcţiona.

4.  Corectarea fricii e răspunderea ta. Când ceri să te eliberezi de frică, dai de înţeles că nu e aşa. Ar trebui să ceri, în schimb, ajutor în condiţiile ce au adus frica. Aceste condiţii atrag întotdeauna după ele o disponibilitate de-a fi separat. La acel nivel, poţi face ceva. Eşti mult prea tolerant la hoinărelile minţii şi suporţi pasiv creaţiile greşite ale minţii. Rezultatul particular nu contează, dar greşeala de bază contează. Corecţia e mereu aceeaşi. Înainte de-a opta să faci ceva, întreabă-mă dacă opţiunea ta e de acord cu a mea. Dacă eşti sigur că este, nu va exista nicio frică.

5.  Frica e întotdeauna un semn de încordare, apărând de câte ori ce vrei e în conflict cu ce faci. Această situaţie apare în două feluri: în primul rând, poţi opta să faci lucruri conflictuale, fie simultan, fie succesiv. Asta produce o purtare conflictuală, pe care o găseşti intolerabilă pentru că partea minţii care vrea să facă altceva e revoltată. În al doilea rând, poţi să te porţi cum crezi că ar trebui, dar fără să prea vrei. Asta produce o purtare consecventă, dar stârneşte mare încordare. În ambele cazuri, mintea şi purtarea nu concordă, de unde reiese o situaţie în care faci ce nu prea vrei să faci. Asta dă naştere la un sentiment de constrângere care de regulă produce furie, urmată foarte probabil de proiecţie. De câte ori ţi-e frică, o faci din cauză că nu ai luat o hotărâre. De aceea, mintea ta e împărţită şi purtarea ta devine eratică, inevitabil. Corecţia la nivel comportamental poate muta greşeala de la primul tip la cel de-al doilea, dar nu va anihila frica.

6.  E posibil să atingi o stare în care îţi aduci mintea sub îndrumarea mea fără efort conştient, dar asta presupune o disponibilitate pe care nu ţi-ai dezvoltat-o încă. Spiritul Sfânt nu poate cere mai mult decât eşti dispus să faci. Puterea de-a face vine din decizia ta neîmpărţită. A face Voia lui Dumnezeu nu implică nicio încordare de îndată ce îţi dai seama că este şi a ta. Lecţia e foarte simplă aici, dar e deosebit de uşor să îţi scape. Aşa că o voi repeta, îndemnându-te să asculţi. Numai mintea ta poate produce frică. O face de câte ori are un conflict de dorinţe, producând inevitabilă încordare datorită dezacordului dintre a vrea şi a face. Acesta poate fi corectat doar acceptând un obiectiv unificat.

7.  Primul pas corectiv în desfacerea greşelii e să ştii, mai întâi, că fiecare conflict e o expresie a fricii. Spune-ţi că, într-un fel sau altul, trebuie să fi ales să nu iubeşti, căci altfel frica nu ar fi putut să apară. Şi atunci, întregul proces de corecţie devine doar o serie de paşi pragmatici într-un proces mai amplu de acceptare a Ispăşirii ca remediu. Aceşti paşi pot fi rezumaţi în felul următor:
Ştii, mai întâi, că ai de-a face cu o expresie a fricii.
Frica apare din lipsa iubirii.
Singurul remediu la lipsa iubirii e iubirea desăvârşită.
Iubirea desăvârşită este Ispăşirea.

8.  Am subliniat că miracolul - sau expresia Ispăşirii - e întotdeauna un semn de respect de la valoros la valoros. Recunoaşterea acestei valori se restabileşte prin Ispăşire. E clar atunci că, de fiecare dată când ţi-e frică, te-ai pus într-o postură în care ai nevoie de Ispăşire. Ai făcut ceva fără iubire, odată ce ai ales fără iubire. Iată tocmai situaţia pentru care s-a oferit Ispăşirea. Nevoia de remediu i-a inspirat constituirea. Cât recunoşti numai nevoia de remediu, vei rămâne cu frica. Dar, de îndată ce accepţi remediul, ai desfiinţat frica. Iată cum are loc adevărata vindecare.

9.  Toţi trec prin frică. E nevoie însă de foarte puţină gândire corectă să îşi dea seama de ce apare frica. Puţini apreciază adevărata putere a minţii şi nimeni nu rămâne complet conştient de ea tot timpul. Dar, dacă speri să te scuteşti de frică, există anumite lucruri de care trebuie să îţi dai seama, pe deplin. Mintea e foarte puternică şi nu îşi pierde niciodată forţa creatoare. Nu doarme niciodată. Şi creează în fiecare clipă. E greu să recunoşti că ce crezi şi ce gândeşti se combină într-o undă de putere capabilă literalmente să mute munţi. La prima vedere, pare arogant să crezi că ai o asemenea putere, dar nu de asta nu o crezi. Preferi să crezi că gândurile tale nu pot exercita o adevărată influenţă pentru că de fapt te temi de ele. Aşa îţi poţi potoli conştienţa vinovăţiei, dar numai cu preţul perceperii minţii ca neputincioasă. De crezi că ce gândeşti e fără de efect, poţi înceta să te mai temi de ea, dar e puţin probabil să o respecţi. Nu există gânduri deşarte. Toată gândirea produce formă la un anumit nivel.

Curs de miracole