1. Miracolul seamănă mult cu trupul în sensul că ambele sunt mijloace de învăţare pentru facilitarea unei stări în care devin de prisos. Când se atinge starea originară de comunicare directă a spiritului, nici trupul, nici miracolul nu mai servesc niciunui scop. Cât crezi că eşti într-un trup însă, poţi alege între canale de expresie fie lipsite de iubire, fie miraculoase. Poţi face un înveliş gol, dar nu poţi exprima nimic. Poţi aştepta, amâna, te poţi paraliza sau îţi poţi reduce creativitatea la mai nimic. Dar nu o poţi desfiinţa. Îţi poţi distruge mijlocul de comunicare, dar nu potenţialul. Nu tu te-ai creat.
2. Decizia fundamentală a celor cu mintea la miracole e să nu aştepte după timp mai mult decât e necesar. Timpul poate irosi şi poate fi şi irosit. De aceea, făcătorul de miracole acceptă bucuros factorul de control al timpului. El recunoaşte că fiecare compresie a timpului îi aduce pe toţi mai aproape de eliberarea finală de timp, în care Fiul şi Tatăl sunt Una. Egalitatea nu înseamnă egalitate acum. Când vor recunoaşte toţi că au totul, contribuţiile individuale la Fiime nu vor mai fi necesare.
3. Când se va încheia Ispăşirea, toate talentele vor fi împărtăşite de toţi Fiii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e părtinitor. Toţi copiii Lui au Iubirea Lui totală, şi toate darurile Lui sunt oferite, fără reţinere şi deopotrivă, tuturor. „De nu veţi fi precum pruncii" înseamnă că, de nu îţi recunoşti pe deplin dependenţa totală de Dumnezeu, nu poţi cunoaşte puterea reală a Fiului în adevărata lui relaţie cu Tatăl. Specialitatea Fiilor lui Dumnezeu nu vine din excludere, ci din includere. Toţi fraţii mei sunt speciali. Dacă se cred lipsiţi de ceva, percepţia lor devine distorsionată. Când se întâmplă asta, relaţiile întregii Fiimi, sau ale întregii familii dumnezeieşti, se deteriorează.
4. În final, fiecare membru al familiei dumnezeieşti trebuie să se întoarcă. Miracolul îl cheamă să se întoarcă pentru că îl binecuvântează şi îl cinsteşte, chiar dacă e absent în ce priveşte spiritul. „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit" nu e o avertizare, ci o asigurare. Dumnezeu ar fi batjocorit dacă i-ar lipsi sfinţenie unei creaţii de-ale Sale. Creaţia e întreagă, iar marca întregimii e sfinţenia. Miracolele sunt afirmări ale apartenenţei la Fiime, care e o stare de complinire şi de abundenţă.
5. Ce e adevărat e veşnic; nu poate să se schimbe, nici nu poate fi schimbat. Spiritul e, aşadar, inalterabil fiindcă e perfect deja, dar mintea poate alege ce preferă să slujească. Singura limită impusă alegerii pe care o face e că nu poate sluji la doi stăpâni. Dacă alege să o facă, mintea poate să devină mediul prin care spiritul creează pe aceeaşi linie cu propria lui creaţie. Dacă nu alege de bunăvoie să o facă, îşi păstrează potenţialul creator, dar se supune unui control tiranic, nu unuia cu Autoritate. Prin urmare, ajunge să întemniţeze, căci aşa sunt dictatele tiranilor. A-ţi schimba mintea înseamnă a ţi-o pune la dispoziţia adevăratei Autorităţi.
6. Miracolul e un indiciu că mintea a ales să o conduc eu în slujba lui Cristos. Abundenţa lui Cristos e rezultatul firesc al deciziei de a-L urma pe El. Toate rădăcinile superficiale trebuie smulse, pentru că nu sunt destul de adânci să te susţină. Iluzia că le poţi înfige mai adânc, făcându-le astfel să te ţină, e una dintre distorsiunile pe care se sprijină reversul Regulii de Aur. Când renunţi la aceste propte false, îţi resimţi echilibrul temporar instabil. Dar nimic nu e mai instabil decât o orientare răsturnată. Şi nimic din ce o ţine răsturnată nu poate spori stabilitatea.
Întregime şi spirit - Curs de Miracole
