1. Împărăţia e rezultatul unor premise, după cum e şi lumea aceasta. Ai dus poate raţionamentul eului la concluzia lui logică: confuzie totală despre toate. Dacă ai vedea cu adevărat acest rezultat, nu l-ai putea dori. Singurul motiv pentru care ai putea dori o parte din el e acela că nu îl vezi în totalitate. Eşti dispus să priveşti premisele eului, dar nu şi consecinţa lor logică. Nu e posibil oare să fi făcut acelaşi lucru cu premisele lui Dumnezeu? Creaţiile tale sunt consecinţa logică a premiselor Lui. Gândirea Lui le-a stabilit pentru tine. Sunt exact unde le e locul. Şi îşi au locul în mintea ta, ca parte a identificării tale cu a Lui, dar starea minţii tale şi recunoaşterea a ce e în ea depind de ce crezi despre mintea ta. Oricare ar fi credinţele acestea, ele sunt premisele ce vor determina ce accepţi în mintea ta.
2. E fără îndoială clar că poţi atât să accepţi în mintea ta ce nu este în ea, cât şi să negi ce este. Deşi poţi nega funcţia pe care a dat-o minţii tale Dumnezeu Însuşi printr-a Sa, nu o poţi împiedica. E consecinţa logică a ce eşti. Capacitatea de-a vedea o consecinţă logică depinde de cât eşti de dispus să o vezi, dar adevărul ei nu are nimic de-a face cu disponibilitatea ta. Adevărul e Voia lui Dumnezeu. Împărtăşeşte Voia Lui, şi împărtăşeşti ce cunoaşte El. Neagă că Voia Lui este a ta, şi negi Împărăţia Lui şi a ta.
3. Spiritul Sfânt te va îndruma doar pentru a evita durerea. Sigur, nimeni nu s-ar opune acestui obiectiv dacă l-ar recunoaşte. Problema nu este dacă e adevărat ce spune Spiritul Sfânt, ci dacă vrei să asculţi ce spune. Nu recunoşti ce aduce durere, cum nu cunoşti nici ce aduce bucurie, şi eşti de fapt foarte apt să le confuzi. Funcţia principală a Spiritului Sfânt e să te înveţe cum să le distingi. Ce e o bucurie pentru tine e durere pentru eu şi, cât ai îndoieli despre ce eşti, vei fi confuz despre bucurie şi durere. Confuzia aceasta e cauza întregii idei de sacrificiu. Ascultă de Spiritul Sfânt, şi vei renunţa la eu. Dar nu vei sacrifica nimic. Dimpotrivă, vei câştiga totul. De ai crede asta, nu ar exista conflict.
4. Iată de ce trebuie să îţi demonstrezi evidentul. Pentru tine, nu e evident. Crezi că a face opusul Voii lui Dumnezeu poate fi mai bine pentru tine. Şi crezi că e posibil să faci opusul Voii lui Dumnezeu. De aceea, crezi că ţi se oferă o opţiune imposibilă, o opţiune înfricoşătoare şi dezirabilă, deopotrivă. Dar Dumnezeu voieşte. Nu doreşte. Voia ta e la fel de tare ca a Lui pentru că e a Lui. Dorinţele eului nu înseamnă nimic, pentru că eul doreşte imposibilul. Poţi dori şi tu imposibilul, dar poţi voi numai cu Dumnezeu. Iată slăbiciunea eului şi puterea ta.
5. Spiritul Sfânt Se alătură întotdeauna ţie şi puterii tale. Cât timp Îi eviţi călăuzirea în orice fel, vrei să fii slab. Dar slăbiciunea e înspăimântătoare. Şi atunci, ce poate să însemne decizia aceasta decât că vrei să fii înspăimântat? Spiritul Sfânt nu cere sacrificiu niciodată, dar eul cere întotdeauna. Toată confuzia ta în privinţa acestei distincţii la nivel de motivaţie se datorează numai proiecţiei. Proiecţia e o confuzie de motivaţie şi, dată această confuzie, încrederea devine imposibilă. Nimeni nu ascultă bucuros de o călăuză în care nu se încrede, dar asta nu înseamnă că nu se poate avea încredere în călăuza respectivă. În acest caz, înseamnă întotdeauna că nu se poate avea încredere în cel ce o urmează. Şi totuşi, şi asta e doar o chestiune de credinţă din partea lui. Crezând că poate trăda, crede că totul îl poate trăda pe el. Dar numai pentru că a optat să urmeze o călăuzire falsă. Incapabil să o
urmeze fără frică, el asociază frica cu călăuzirea şi refuză să urmeze orice călăuzire. Nu e deloc surprinzător dacă rezultatul acestei decizii e confuzia.
6. Spiritul Sfânt e demn de toată încrederea, ca tine. Dumnezeu Însuşi are încredere în tine şi, de aceea, faptul că eşti demn de încredere e mai presus de orice îndoială. Şi va rămâne mereu mai presus de îndoială, oricât de mult te-ai îndoi de el. Am spus mai înainte că eşti Voia lui Dumnezeu. Voia Lui nu e o dorinţă deşartă, iar identificarea ta cu Voia Lui nu e opţională, de vreme ce este chiar ce eşti. Împărtăşirea Voii Lui cu mine nu e de fapt o chestiune unde ai de ales, deşi poate părea să fie. Toată separarea stă în această greşeală. Singura ieşire din greşeală e să decizi că nu trebuie să decizi nimic. Ţi s-a dat totul prin decizia lui Dumnezeu. Asta este Voia Lui şi nu o poţi desface.
7. Chiar şi renunţarea la falsa ta prerogativă de-a lua decizii, pe care eul o păzeşte cu atâta gelozie, nu e îndeplinită de dorinţa ta. A fost îndeplinită pentru tine de Voia lui Dumnezeu, Care nu te-a lăsat nemângâiat. Vocea Lui te va învăţa cum să distingi durerea de bucurie şi te va scoate din confuzia pe care ai făcut-o. Nu există confuzie în mintea unui Fiu de-al lui Dumnezeu, a cărui voie trebuie să fie Voia Tatălui, căci Voia Tatălui e Fiul Lui.
8. Miracolele concordă cu Voia lui Dumnezeu, a Cărui Voie nu o cunoşti pentru că eşti confuz în legătură cu ce voieşti. Înseamnă că eşti confuz în legătură cu ce eşti. Dacă eşti Voia lui Dumnezeu şi nu Îi accepţi Voia, negi bucuria. Miracolul, atunci, e o lecţie despre ce e bucuria. Fiind o lecţie de împărtăşire, e o lecţie de iubire, care este bucurie. Fiecare miracol, aşadar, e o lecţie de adevăr şi, oferind adevărul, înveţi diferenţa dintre durere şi bucurie.
***„A COURSE IN MIRACLES”
