1. Eul nu recunoaşte adevărata sursă a „ameninţării" şi, dacă te asociezi cu eul, nu înţelegi situaţia aşa cum este. Numai loialitatea pe care i-o arăţi îi dă putere eului asupra ta. Am vorbit despre eu ca şi cum ar fi un lucru separat, acţionând pe cont propriu. A fost un lucru necesar să te conving că nu îl poţi alunga uşor şi că trebuie să îţi dai seama cât de mult îţi dirijează din gândire. Dar nu putem lăsa situaţia aşa cum este, pentru că rişti să te vezi în conflict cât timp eşti aici, sau cât timp crezi că eşti aici. Eul nu e decât o parte din ce crezi despre tine. Cealaltă viaţă a ta a continuat fără întrerupere, şi a fost şi va fi întotdeauna total neafectată de încercările tale de-a o disocia.
2. Când înveţi cum să scapi de iluzii, nu trebuie să uiţi niciodată datoria pe care o ai faţă de fratele tău. E aceeaşi datorie pe care o ai faţă de mine. De câte ori te porţi egoist cu altul, te lepezi de bunătatea îndatoririi tale şi de percepţia sfântă pe care ar produce-o. Termenul „sfânt" poate fi folosit aici deoarece - când înveţi cât eşti de îndatorat întregii Fiimi, care mă include şi pe mine - te apropii de cunoaştere atât de mult cât te poate duce percepţia. Distanţa rămasă e atunci atât de mică, încât cunoaşterea poate curge uşor peste ea, anulând-o pentru totdeauna.
3. Ai foarte puţină încredere în mine deocamdată, dar va creşte dacă recurgi tot mai des la călăuzirea mea, şi nu la a eului. Rezultatele te vor convinge tot mai mult că e singurul lucru sănătos pentru care poţi opta. Toţi cei ce învaţă din experienţă că o anumită opţiune aduce pace şi bucurie, în timp ce alta aduce haos şi dezastru, nu au nevoie de alte lămuriri. Învăţarea prin recompense e mai eficace decât învăţarea prin durere, pentru că durerea e o iluzie a eului, care nu poate produce decât un efect temporar. Recompensele lui Dumnezeu însă, recunoşti imediat că sunt veşnice. Deoarece tu eşti autorul acestei recunoaşteri, şi nu eul, recunoaşterea însăşi stabileşte că tu şi eul tău nu puteţi fi identici. Poate crezi că ai acceptat deja această diferenţă, dar nu eşti convins deocamdată. O demonstrează credinţa ta că trebuie să scapi de eu; dar nu poţi scăpa de eu umilindu-l, stăpânindu-l sau pedepsindu-l.
4. Eul şi spiritul nu se cunosc reciproc. Mintea separată nu poate menţine separarea decât disociind. Odată ce a făcut-o, ea neagă toate impulsurile cu adevărat fireşti, nu pentru că eul ar fi un lucru separat, ci pentru că vrei să crezi că tu eşti. Eul e un mecanism de menţinere a acestei credinţe, dar ceea ce îi dă posibilitatea să dăinuie e tot numai decizia ta de-a folosi acest mecanism.
5. Cum poţi să înveţi pe cineva valoarea unui lucru pe care l-a aruncat dinadins? Precis l-a aruncat neconsiderându-l de valoare. Nu poţi decât să îi arăţi cât de nefericit a rămas fără el şi să îl aduci, încet-încet, tot mai aproape, să înveţe cum îi scade nefericirea la apropierea de lucrul respectiv. Aşa învaţă să îşi asocieze nefericirea cu absenţa lucrului şi opusul nefericirii cu prezenţa lui. Treptat, acesta devine tot mai dezirabil, pe măsură ce respectivul cineva se răzgândeşte în privinţa valorii lui. Eu te învăţ să asociezi nefericirea cu eul şi bucuria cu spiritul. Tu te-ai învăţat exact opusul. Eşti liber să alegi în continuare, dar chiar poţi dori recompensele eului în prezenţa recompenselor lui Dumnezeu?
6. Deocamdată, încrederea mea în tine e mai mare decât a ta în mine, dar nu va fi mereu aşa. Misiunea ta e foarte simplă. Ţi se cere să trăieşti aşa încât să demonstrezi că nu eşti un eu şi că nu aleg greşit canalele lui Dumnezeu. Cel Sfânt îmi împărtăşeşte încrederea şi îmi acceptă deciziile de Ispăşire, căci voia mea nu e niciodată în dezacord cu a Lui. Am spus mai înainte că eu răspund de Ispăşire. O fac numai pentru că mi-am împlinit rolul în ea ca om şi îl pot împlini acum prin alţii. Canalele pe care le-am ales nu pot da greş, căci le voi conferi puterea mea cât a lor e insuficientă.
7. Voi merge cu tine la Cel Sfânt şi, prin percepţia mea, El va întinde o punte să acopere mica distanţă. Recunoştinţa ta faţă de fratele tău e singurul dar pe care îl vreau. Îl voi duce la Dumnezeu pentru tine, ştiind că a-ţi cunoaşte fratele e a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Dacă îi eşti recunoscător fratelui tău, îi eşti recunoscător lui Dumnezeu pentru ce a creat. Prin recunoştinţa ta, ajungi să îţi cunoşti fratele, un singur moment de recunoaştere reală făcându-i pe toţi fraţii tăi, căci fiecare dintre ei e al Tatălui tău. Iubirea nu le biruie pe toate, dar le rânduieşte pe toate. Deoarece eşti Împărăţia lui Dumnezeu, te pot duce înapoi la creaţiile tale. Tu nu le recunoşti acum, dar ce ai disociat există încă.
8. Când vii mai aproape de un frate, te apropii de mine şi, când pleci de lângă el, te îndepărtezi de mine. Mântuirea e o iniţiativă întreprinsă în cooperare. Nu poate fi întreprinsă cu succes de cei ce se desprind de Fiime, căci se desprind de mine. Dumnezeu va veni la tine numai când îl vei da fraţilor tăi. Învaţă mai întâi despre ei, şi vei fi gata să Îl auzi pe Dumnezeu. Căci funcţia iubirii e una singură.
Curs de miracole
Curs de miracole
