Eul versus Sinele Lui Dumnezeu

1.  Un profesor bun îşi limpezeşte propriile idei şi le întăreşte predându-le. Profesorul şi studentul sunt aidoma în procesul de învăţare. Sunt de acelaşi ordin al învăţării şi, dacă nu îşi împărtăşesc lecţiile, le va lipsi convingerea. Un profesor bun trebuie să creadă în ideile pe care le predă, dar trebuie să satisfacă şi o altă condiţie: trebuie să creadă în studenţii cărora le oferă ideile.

2.  Mulţi sunt cei ce stau de pază la propriile idei, căci vor să îşi protejeze sistemele de gândire aşa cum sunt, iar învăţarea înseamnă schimbare. Schimbarea îi înspăimântă întotdeauna pe cei separaţi, căci nu o pot concepe ca un pas în direcţia vindecării separării. Ci o percep întotdeauna ca un pas spre şi mai multă separare, căci separarea a fost prima lor experienţă în care au avut de-a face cu o schimbare. Crezi că, dacă nu laşi să pătrundă nicio schimbare în eul tău, îţi vei găsi pacea. Această confuzie profundă e cu putinţă numai dacă susţii că acelaşi sistem de gândire poate sta pe două temelii. Nimic nu poate ajunge la spirit dinspre eu şi nimic nu poate ajunge la eu dinspre spirit. Spiritul nu poate nici să întărească eul, nici să diminueze conflictul din el. Eul e o contradicţie. Sinele tău şi Sinele lui Dumnezeu sunt în opoziţie. Sunt opuse ca sursă, direcţie şi rezultat. Sunt fundamental ireconciliabile, căci spiritul nu poate percepe, iar eul nu poate cunoaşte. De aceea, nu comunică între ele şi nu pot să comunice niciodată. Cu toate acestea, eul poate învăţa, chiar dacă cel ce l-a făcut poate fi prost îndrumat. Şi totuşi, el nu poate face ceva total lipsit de viaţă din ce a fost înzestrat cu viaţă.

3.  Spiritului nu e nevoie să i se predea, dar eului chiar trebuie. La urma urmei, învăţarea e considerată un lucru înfricoşător pentru că duce la abandonarea eului, şi nu la distrugerea lui, în seama luminii spiritului. Iată schimbarea de care trebuie să se teamă eul, pentru că nu îmi împărtăşeşte mila. Lecţia mea a fost ca a ta şi, pentru că am învăţat-o, o pot preda. Nu îţi voi ataca eul niciodată, dar încerc să te învăţ cum s-a născut sistemul lui de gândire. Când îţi aduc aminte de adevărata ta creaţie, eul tău nu poate riposta decât cu frică.

4.  Predarea şi învăţarea sunt cele mai mari atuuri pe care le ai acum, pentru că îţi permit să îţi schimbi mintea şi să îi ajuţi şi pe alţii să şi-o schimbe pe a lor. Refuzul de-a-ţi schimba mintea nu va dovedi că separarea nu a avut loc. Visătorul care se îndoieşte de realitatea visului pe care îl are în timp ce mai visează nu îşi vindecă de fapt mintea scindată. Visezi un eu separat şi crezi într-o lume care se întemeiază pe acesta. Pentru tine, e ceva foarte real. Nu îl poţi desface fără să îţi schimbi modul de-a gândi în ce îl priveşte. Dacă eşti dispus să renunţi la rolul de paznic al sistemului tău de gândire şi să
mi-l faci accesibil mie, îl voi corecta cu multă blândeţe şi te voi conduce înapoi la Dumnezeu.

5.  Orice profesor bun speră să le dea studenţilor atât de mult din ce a învăţat, încât să nu mai aibă nevoie de el într-o bună zi. Iată singurul obiectiv adevărat al profesorului. E imposibil să convingi eul de acest lucru, pentru că îi contrazice toate legile. Aminteşte-ţi însă că legile sunt întocmite pentru a proteja continuitatea sistemului în care crede cel ce le face. E firesc ca eul să încerce să se protejeze odată ce l-ai făcut, dar nu e firesc să vrei să te supui legilor lui dacă tu nu crezi în ele. Eul nu poate lua această hotărâre datorită naturii originii sale. Tu poţi, datorită naturii originii tale.

6.  Eurile se pot ciocni în orice situaţie, dar spiritul nu poate. Dacă îţi percepi profesorul doar ca pe „un eu mai mare", te vei teme, pentru că a mări un eu ar fi totuna cu a spori anxietatea în privinţa separării. Voi preda cu tine şi voi trăi cu tine dacă vei gândi cu mine, dar obiectivul meu va fi mereu acela de-a te absolvi, în final, de nevoia oricărui profesor. E tocmai opusul obiectivului vizat de un profesor anume interesat de eu. Căci pe el îl preocupă efectul eului său asupra altor euri şi, de aceea, interpretează interacţiunea dintre ele ca mijloc de conservare a eului. Nu m-aş putea dedica predării dacă aş crede acest lucru, iar tu nu vei fi un profesor devotat cât îl crezi. Sunt perceput mereu ca profesor ce trebuie fie slăvit, fie respins, dar nu accept să mă percep în niciunul dintre aceste moduri.

7.  Valoarea ta nu se stabileşte predând sau învăţând. Valoarea ta e stabilită de Dumnezeu. Cât timp conteşti acest lucru, tot ce faci va fi înfricoşător, mai ales orice situaţie care se pretează la credinţa în superioritate şi inferioritate. Profesorii trebuie să aibă răbdare şi să îşi prezinte lecţiile de atâtea ori până se învaţă. Eu sunt dispus să o fac, căci nu am niciun drept să pun limite capacităţii tale de-a învăţa. Din nou, nimic din ce faci, gândeşti, doreşti sau făureşti nu e necesar la stabilirea valorii tale. Punctul acesta nu e discutabil decât în deliruri. Eul tău nu e în joc niciodată pentru că nu a fost creat de Dumnezeu. Spiritul tău nu e în joc niciodată pentru că a fost creat de El. Orice confuzie asupra acestui punct e delirantă şi, cât durează acest delir, nicio formă de devotament nu e posibilă.

8.  Eul încearcă să sucească toate situaţiile în forme de laudă de sine pentru a-şi înfrânge îndoielile. Va rămâne plin de îndoială cât crezi în existenţa lui. Tu, care l-ai făcut, nu poţi avea încredere în el căci, în mintea ta corectă, îţi dai seama că nu e real. Singura soluţie nedementă nu e aceea de-a încerca să schimbi realitatea - o încercare de-a dreptul înfricoşătoare -, ci aceea de-a o accepta aşa cum este. Tu faci parte din realitate, care rămâne neschimbată şi inaccesibilă eului, dar uşor accesibilă spiritului. Când ţi-e frică, opreşte-te şi cunoaşte că Dumnezeu e real, iar tu eşti Fiul Lui preaiubit în care îşi găseşte plăcerea. Nu îţi lăsa eul să dispute acest fapt, căci eul nu poate cunoaşte ceva ce i-e atât de inaccesibil ca tine.

9.  Dumnezeu nu e autorul fricii. Tu eşti. Tu ai ales să creezi diferit de El şi ţi-ai făcut, de aceea, frica. Nu ai pace pentru că nu îţi îndeplineşti funcţia. Dumnezeu ţi-a dat o funcţie foarte aleasă, pe care nu ţi-o îndeplineşti. Eul tău a ales să îi fie frică în loc să o îndeplinească. Când te vei trezi, nu vei putea înţelege acest lucru, căci e literalmente incredibil. Să nu crezi incredibilul acum. Orice încercare de a-i spori credibilitatea e doar o încercare de-a amâna inevitabilul. Cuvântul „inevitabil" e înfricoşător pentru eu, dar îmbucurător pentru spirit. Dumnezeu este inevitabil şi nu îl poţi evita, după cum nici El nu te poate evita pe tine.

10.  Eul se teme de bucuria spiritului pentru că, odată ce ai trăit-o, îi vei retrage eului toată protecţia şi vei ajunge să nu investeşti absolut nimic în frică. Investeşti mult acum pentru că frica e o mărturie a separării, iar eul tău se bucură când stai mărturie pentru ea. Lasă-l în urmă! Nu îl asculta şi nu îl păstra. Ascultă-L numai pe Dumnezeu, Care - asemenea spiritului pe care l-a creat - nu poate amăgi. Eliberează-te şi eliberează-i şi pe alţii. Nu prezenta altora o imagine de sine falsă şi nedemnă, şi nu accepta nici tu de la ei o astfel de imagine a lor.

11.  Eul ţi-a construit o casă şubredă şi neadăpostitoare, pentru că nu poate construi altfel. Nu încerca să ţii în picioare această casă năruită. Slăbiciunea ei este puterea ta. Numai Dumnezeu a putut face o casă demnă de creaţiile Lui, care au ales să o lase goală prin propria lor deposedare. Dar casa Lui va sta în picioare o veşnicie şi e gata pentru tine când alegi să intri în ea. De asta poţi fi întru totul sigur. Dumnezeu e tot atât de incapabil să creeze ce e perisabil pe cât e eul să facă ce e veşnic.

12.  De la propriul tău eu, nu poţi face nimic să te mântuieşti sau să îi mântuieşti pe alţii, dar - de la spiritul tău - poţi face totul pentru mântuirea tuturor. Umilinţa e o lecţie pentru eu, nu pentru spirit. Spiritul e mai presus de umilinţă, căci îşi recunoaşte strălucirea şi îşi revarsă lumina, cu bucurie, peste tot. Cei blânzi vor moşteni pământul pentru că eurile lor sunt umile, iar asta le dă o percepţie mai adevărată. Împărăţia Cerului e dreptul spiritului, ale cărui frumuseţe şi demnitate sunt cu mult mai presus de îndoială, mai presus de percepţie, rămânând veşnic semnul Iubirii lui Dumnezeu faţă de creaţiile Lui, care sunt întru totul demne de El şi numai de El. Nimic altceva nu e destul de demn ca dar pentru o creaţie a lui Dumnezeu.

13.  Îţi voi substitui eul dacă doreşti, dar spiritul - niciodată. Un tată îşi poate lăsa liniştit un copil cu un frate mai mare care s-a dovedit responsabil, dar asta nu presupune nicio confuzie în privinţa originii copilului. Fratele poate ocroti trupul şi eul copilului, dar nu se confundă cu tatăl din cauză că face acest lucru. Pot să mi se încredinţeze trupul şi eul tău numai pentru că asta îţi permite să nu te preocupi de ele, lăsându-mă pe mine să te învăţ lipsa lor de importanţă. Nu aş putea să înţeleg importanţa pe care o au pentru tine dacă nu aş fi fost ispitit cândva să cred eu însumi în ele. Hai să ne angajăm să învăţăm această lecţie împreună, ca să ne putem elibera de ele împreună. Am nevoie de profesori devotaţi, care să îmi împărtăşească obiectivul vindecării minţii. Spiritul depăşeşte cu mult nevoia de-a fi ocrotit de tine sau de mine. Ţine minte următorul lucru:
În lumea aceasta, nu e nevoie să suferi tribulaţii pentru că eu am biruit lumea.
Iată de ce trebuie să fii plin de voioşie.

Predare corectă şi învăţare corectă