22 iulie 2016

Grădina Edenului



1.  Extinderea e un aspect dumnezeiesc fundamental pe care Dumnezeu l-a dat Fiului Său. În creaţie, Dumnezeu S-a extins la creaţiile Lui şi le-a insuflat aceeaşi Voinţă iubitoare de-a crea. Ai fost creat nu numai în totalitate; ai fost creat şi perfect. Nu există gol în tine. Datorită asemănării tale cu Creatorul tău, eşti creator. Niciun copil de-al lui Dumnezeu nu îşi poate pierde această capacitate căci face parte integrantă din ce e fiecare fiu, dar o poate folosi necorespunzător proiectând. Folosirea necorespunzătoare a extinderii, sau proiecţia, are loc când crezi că există un gol sau o lipsă în tine, pe care crezi că o poţi umple cu propriile tale idei în loc de adevăr. Acest proces implică următorii paşi:
Mai întâi, crezi că ce a creat Dumnezeu poate fi schimbat de propria ta minte.
În al doilea rând, crezi că perfectul poate fi făcut imperfect sau deficient.
În al treilea rând, crezi că poţi distorsiona creaţiile lui Dumnezeu, inclusiv pe tine însuţi.
În al patrulea rând, crezi că te poţi crea pe tine şi că ţie îţi revine să dirijezi propria ta creaţie.

2.  Aceste distorsiuni corelate ilustrează ce s-a petrecut de fapt în procesul de separare, sau de „digresiune în frică". Înainte de separare, nu a existat nimic din toate acestea, şi nici acum nu există de fapt. Tot ce a creat Dumnezeu I se aseamănă. Extinderea, după cum o întreprinde Dumnezeu, e similară strălucirii interioare moştenite de copiii lui Dumnezeu de la El. Adevărata ei sursă e lăuntrică. Un lucru la fel de adevărat referitor la Fiu, cât şi la Tată. În acest sens, creaţia include atât crearea Fiului de către Dumnezeu, cât şi creaţiile Fiului când mintea lui e vindecată. Asta cere înzestrarea Fiului de către Dumnezeu cu liberul arbitru, căci toată creaţia iubitoare e dată liber, într-o linie continuă, în care toate aspectele sunt de acelaşi ordin.

3.  Grădina Edenului - sau condiţia de dinainte de separare - a fost o stare mentală în care nu era nevoie de nimic. Când a ascultat „minciunile şarpelui", tot ce a auzit Adam a fost neadevăr. Nu trebuie să continui să crezi ce nu e adevărat, dacă nu cumva alegi să crezi aşa ceva. Tot neadevărul poate să dispară literalmente într-o clipire, căci nu e decât o percepţie greşită. Ce vezi în vise pare foarte real. Biblia spune însă că un somn greu a căzut asupra lui Adam şi nicăieri nu se face referire la trezirea lui. Lumea nu a avut încă experienţa unei redeşteptări sau renaşteri globale. O asemenea renaştere e imposibilă cât timp continui să proiectezi sau să creezi greşit. Şi totuşi, ai încă în tine capacitatea de-a extinde, cum Şi-a extins şi Dumnezeu la tine Spiritul. În realitate, e singura ta opţiune, căci liberul arbitru ţi s-a dat să te bucuri creând ce e perfect.

4.  La urma urmei, toată frica se reduce la fundamentala percepţie greşită că ai capacitatea să uzurpi puterea lui Dumnezeu. Fireşte, nici nu poţi şi nici nu ai fost în stare să o faci. Iată baza reală pe care poţi reuşi să scapi de frică. E o reuşită prilejuită de faptul că accepţi Ispăşirea, care îţi permite să realizezi că greşelile tale nu s-au petrecut de fapt niciodată. Adam a putut avea coşmaruri abia după ce a căzut asupra lui somnul greu. Dacă se aprinde brusc lumina în timp ce cineva are un vis îngrozitor, el poate interpreta iniţial lumina însăşi ca parte a visului şi se poate îngrozi de ea. Când se trezeşte însă, lumina e percepută corect ca eliberatoare de vis, căruia nu îi mai acordă realitate. Eliberarea aceasta nu depinde de iluzii. Cunoaşterea ce luminează nu numai că te face liber, ci îţi şi arată clar că eşti liber.

5.  Miracolului nu îi pasă ce minciuni poţi să crezi, căci le poate vindeca pe toate cu aceeaşi uşurinţă. El nu face distincţii între percepţiile greşite. Singura lui grijă e să distingă între adevăr, pe de o
parte, şi greşeală, pe de alta. Unele miracole pot să pară mai mari decât altele. Aminteşte-ţi însă primul principiu al acestui curs: miracolele nu au o ordine a dificultăţii. În realitate, eşti total neafectat de toate expresiile lipsei de iubire. Acestea pot veni din partea ta şi de la alţii, de la tine la alţii sau de la alţii la tine. Pacea e un atribut în tine. Nu o poţi găsi în afară. Boala e o formă de căutare exterioară. Sănătatea e pace interioară. Ea îţi permite să rămâi netulburat de lipsa iubirii din afară şi capabil, prin acceptarea miracolelor, să corectezi condiţiile ce decurg din lipsa iubirii în alţii.

SEPARAREA ŞI ISPĂŞIREA
I. Originile separării

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.